Realitatea ta contează!

                Noi trăim, fiecare, într-o realitate proprie. Vedem lucrurile complet diferit unii de alţii, şi deformăm realitatea obiectivă prin prisma şi lentilele educaţiei primite, şi intereselor noastre de moment.

                Cei pe care îi etichetăm a fi bolnavi psihici deformează puternic realitatea, au halucinaţii, viziuni deformate ale realităţii, deliruri. Restul lumii, cei catalogaţi drept „clinic sănătoşi”, deformează realitatea ceva mai discret. Dar tot o deformează şi ei. Şi destul de mult. Fără ca măcar să vrea să accepte acest lucru!

                Cam aici este marea diferenţă, între cel conştient că încearcă permanent să schimbe realitatea, să poarte o mască, să ofere aparenţe false pentru ochii lumii, şi cel care deja face asta în mod automat, şi inconştient.

                O mască socială pare necesară şi utilă. Te protejează de eşecuri, de agresiuni externe. Sau te avantajează în relaţiile interumane. Unele măşti pot fi exterioare, sub forma unor bunuri materiale: haine de firmă, accesorii costisitoare, automobile, case. Altele sunt interioare, sub forma unor comportamente adaptate artificial la anumite situaţii.

                Deseori, măştile devin parte din tine, după o purtare prea îndelungată. Astfel că realitatea ta este şi mai deformată. Adăugăm şi educaţia primită în primii tăi ani de viaţă, şi rezultă o realitate originală, proprie şi personală, în care tu crezi orbeşte. E propriul tău sistem de valori, greu de modificat, şi pe care îl consideri de neatins. Este fuga ta din faţa realităţii obective, şi refugiul tău în lumea ta.

                Însă faptul că tu trăieşti în realitatea ta nu te va scuti de contactul dur cu realitatea din jurul tău, cu oamenii cu care interacţionezi. Iar alegerile pe care tu le faci vor fi bazate tot pe credinţele tale interne, şi mai puţin pe realităţile exterioare! E normal ca în aceste condiţii să apară tot mai des consecinţe neplăcute ale alegerilor tale.

                Însă tu eşti atât de puternic convins de corectitudinea realităţii tale, încât vei refuza să accepţi că ai luat decizii greşite, bazate pe prejudecăţi, pe deformarea inconştientă a realităţii şi pe modificarea radicală a unor informaţii clare. Mecanismele tale de apărare te vor proteja, cu ajutorul principiului vechi de când lumea: Aruncatul pisicii moarte peste gard, la vecini. În loc să îţi asumi consecinţele alegerilor tale, în cazul unui eşec vei căuta un ţap ispăşitor, pe care să poţi da vina. Te-ai descărcat de orice RESPONSABILITATE PROPRIE. Altul e de vină, chiar dacă TU ai greşit!

                Dacă asta te ajută pe termen scurt, pe termen mediu sau lung acest mecanism adaptativ te împiedică să-ţi mai corectezi propria ta greşeală! Vei prefera să te complaci într-o stare de autoînşelare, de minciună plăcută. Care pe moment ţi se pare a fi mai confortabilă decât adevărul dur, greu de suportat. Te minţi singur, şi pe termen scurt asta îţi face bine!

                E nevoie, în procesul de dezvoltare personală, doar de câteva întrebări simple, pe care tu însuţi să ţi le adresezi. Cum ar fi, de exemplu:

-          Sunt mulţumit de mine şi de viaţa mea?

-          Cei din jurul meu mă apreciază la adevărata mea valoare?

-          Câştig atât cât valorez?

-          Mă simt bine în pielea mea?

-          Fac ceea ce îmi place mie, sau ce îmi dictează alţii?

-          Am relaţii armonioase cu familia mea? (părinţii mei, copiii mei, partenerul de viaţă)

-          Sunt mulţumit de anturajul meu? Dar cei din anturaj de mine?

-          Sentimentele, emoţiile şi gândurile mele sunt mai mult pozitive?

                Odată citite întrebările, ai de stabilit dacă răspunsurile sunt mulţumitoare, şi dacă VREI să faci ceva pentru a progresa. De regulă, vei continua să te minţi, doar pentru că adevărul e dureros pe termen scurt. Dar să vezi cum e minciuna pe termen lung!