Mituri urbane despre psihoterapie

            Rolul psihoterapeutului este să acţioneze preventiv, să îţi ofere informaţie corectă şi să te pregătească pentru ca să fii capabil să gestionezi eficient momentele critice din viaţa ta. Toate astea fiind cuprinse într-un proces elaborat, în care, treptat, are loc o reală transformare în bine a personalităţii clientului.

                Însă profesia de psihoterapeut este relativ nouă, are sub 20 de ani vechime în România, şi nici acum cadrul legislativ nu este încă pe deplin clarificat. Aşa că avem o sumedenie de interpretări, de prejudecăţi, de mituri cu privire la specificul acestei activităţi. Demontez mai joc câteva mituri mai răspândite:

                Mit: Rolul psihoterapeutului este să te asculte, la fel cum o fac prietenii tăi.

                Realitate: De fapt, e mult mai mult. De o ascultare activă, de o implicare totală, empatică, în cadrul căreia psihoterapeutul se transpune în pielea ta, şi simte activ sentimentele tale. Trăieşte activ suferinţa ta, şi simte modul în care tu suferi. Este provocarea cea mai mare, şi bariera care desparte psihoterapeuţii autentici de cei formali. E vorba de unele abilităţi native, care se dezvoltă, se exersează şi se perfecţionează în cadrul unui proces practic de formare profesională. Fapt care presupune din start existenţa unor calităţi de excepţie, şi dorinţa fermă de a le valorifica eficient, cu scopul de a fi de folos altora. Este foarte puţin probabil ca vreunul din prietenii tăi să aibă aceste calităţi, să le fi dezvoltat într-un cadru organizat, şi să fie dispus să le folosească în mod etic, punând interesul tău pe primul plan, exact atunci când tu ai nevoie de terapie.

                Mit: Psihoterapia este pentru cei bolnavi psihic

                Realitate: Psihoterapia este pentru oameni ambiţioşi, integri, cu inteligenţă peste medie, cu stare materială bună şi cu ambiţia de a depăşi într-un mod cât mai eficient momentele critice din viaţă, de a gestiona cât mai corect stările negative. Nimeni nu e ferit de traume, de pierderi, de situaţii incomode, de persoane rău intenţionate, şi depăşirea acestora se poate face prin apelarea la un sprijin profesionist. Doar oamenii lipsiţi de mijloace materiale de bază aleg să se trateze singuri, folosind improvizaţii, surogate sau soluţii după ureche. Aşa cum îţi faci dantura la un dentist, şi îţi repari maşina la un mecanic, la fel stau lucrurile şi când e vorba de starea ta sufletească! Orice om sănătos trece, de mai multe ori în viaţă, prin momente de cumpănă, dezechilibru, când se simte pur şi simplu depăşit de evenimente, şi are nevoie de un sprijin real şi mai ales competent.

                Mit: Medicul psihiatru şi psihoterapeutul sunt una şi aceeaşi persoană

                Realitate: Unii medici psihiatri aleg să facă şi o pregătire în psihoterapie, însă rareori timpul le permite să şi practice această profesie. Supraaglomerarea îi face să acorde adesea doar câteva minute fiecărui pacient, deoarece la uşă mai aşteaptă încă zece. Un psihoterapeut autentic programează şedinţa din vreme, şi acordă timp fiecărui client. O şedinţă durează o oră, sau mai mult, după caz. Şi numărul de şedinţe este mai mare pentru o persoană, de la 7 şedinţe în sus, câte una, maximum două pe săptămână. Medicul psihiatru nu face psihoterapie decât rareori (nici dacă are o pregătire în psihoterapie), şi se rezumă la a prescrie medicamente, adesea după o singură consultaţie.

                Mit: Cei slabi merg la psihoterapie, cei puternici merg la medicul psihiatru

                Realitate: Psihoterapia acţionează preventiv, şi asupra CAUZELOR afecţiunii. Doar persoanele cu ambiţie, personalitate puternică, şi dorinţă reală de a rezolva propriile probleme apelează la psihoterapie. Cei incapabili să mai gestioneze afecţiunile, cei complet depăşiţi de evenimente, cei nehotărâţi, cei lipsiţi de mijloace financiare sau de curaj, aleg să paseze responsabilitatea propriei lor vindecări unui medic psihiatru. Care le prescrie medicamente, ce au ca scop principal atenuarea temporară a gravităţii SIMPTOMELOR, şi nu neapărat vindecarea CAUZELOR.

                Mit: Doar medicamentele medicului psihiatru vindecă, vorbele psihoterapeutului nu pot avea acelaşi impact

                Realitate: Medicamentele rareori pot vindeca boli psihice, rolul lor este cel mai adesea să ţină sub control unele simptome devenite prea intense, prea greu de suportat pentru pacient sau pentru cei din jurul lui. Tratamentul medicamentos este deseori SIMPTOMATIC, adică reduce manifestările bolii atâta timp cât e administrat cu regularitate. Cauzele afecţiunii, de natură socială, relaţională, sau de percepţie şi gândire dezadaptativă, pot rămâne în continuare active, indiferent de durata tratamentului cu medicamente. Deci a ţine simptomul deranjant sub control o vreme cu medicamente nu duce automat la vindecare. Şi nici administrarea permanentă a medicamentelor nu este de dorit, având în vedere gama largă de reacţii adverse.

                Psihoterapia însă este şi un proces de resetare, de reinventare, de schimbare în bine a personalităţii clientului. Acesta devine mai conştient, şi asimilează metode noi, şi tehnici aplicabile în practică, prin care îşi schimbă modul de percepţie şi de reacţie la stres. Impactul este de obicei permanent, deoarece tehnicile şi metodele practice se pot aplica oricând este nevoie de ele.

                Mit: Psihoterapia e prea scumpă, mdicamentele sunt gratis

                Realitate: Preţul psihoterapiei este nesemnificativ, pe termen lung, comparativ cu beneficiile pe durata întregii vieţi. Dacă am în vedere un cost mediu de 70 ron şedinţa, şi o medie de 12 şedinţe, avem o sumă echivalentă cu salariul minim pe economie, plătită de-a lungul a trei-patru luni. Fapt care îţi poate schimba întreaga perspectivă asupra întregii tale vieţi! Şi rezolva unele conflicte generatoare de probleme.

                Medicamentele sunt gratuite, subvenţionate, dar necesitatea administrării lor adesea devine permanentă! Iar costurile reacţiilor adverse sunt enorme. Dacă ar fi să ne gândim doar la somnolenţa pacientului, şi incapacitatea lui temporară de muncă, sau la gândirea şi reactivitatea mult diminuate, deja depăşim cu mult costurile psihoterapiei!

                Mit: Psihoterapia poate să nu funcţioneze

                Realitate: Chiar şi autoobservarea ta, şi răgazul pe care tu îl petreci cu tine însuţi la fiecare şedinţă, au deja efecte extraordinare asupra ta. Iar dacă reuşeşti să rezonezi cu psihoterapeutul, şi acesta ştie să te ghideze către cauzele ascunse, subconştiente ale lor, succesul e garantat. Implicarea TA este determinantă, şi încrederea TA că TU îţi poţi asuma responsabilitatea propriei TALE vieţi. Rolul psihoterapeutului este de ghidare discretă, munca o faci chiar tu. E ca la şcoala de şoferi, tu conduci maşina, instructorul e doar ACOLO, LÂNGĂ TINE. Tu singur vei da examenul, şi chiar dacă nu vei fi şofer de raliu după prima oră, vei şti, în MAJORITATEA CAZURILOR, să conduci acceptabil după un anumit timp în care ai exersat.

                Mit: La medicul psihiatru pot să merg fără jenă, dar la psihoterapeut mi-e ruşine...

                Realitate: La medicul psihiatru mergi mai ales când simptomele tale sunt greu de suportat pentru cei din jur, şi există riscul să le faci rău acestora, sau să-ţi faci rău chiar şi ţie! O faci ca să nu devii un pericol social sau o povară pentru anturaj.

La psihoterapeut poţi să mergi în orice moment al vieţii tale, pentru a te informa corect, şi a fi capabil să armonizezi viaţa ta, să creşti gradul de funcţionalitate, eficienţă, fericire şi succes!

                Mit: Pacientul e totuna cu clientul? Ambele denumiri se pot folosi?

                Realitate: Medicul psihiatru foloseşte termenul de pacient. Cel mai adesea în cadrul unui spital. Pacientul neavând prea multe opţiuni cu privire la tratamentul primit, pe care îl urmează aşa cum îi este prescris.

                Psihoterapeutul lucrează în cabinetul său privat, iar CLIENTUL este cel care ALEGE să solicite serviciile lui, şi să ia deciziile care i se potrivesc lui, sub ghidarea psihoterapeutului. Clientul îşi păstrează integral capacitatea de ALEGERE LIBERĂ, poate să schimbe oricând terapeutul, să aleagă alte tehnici, alt curs al procesului de terapie, în care este PARTICIPANT ACTIV. Şi factor de decizie. Nevoile lui sunt pe primul plan, şi interesul pentru ameliorarea situaţiei lui primează.

                Mit: Psihologul sau psihoterapeutul sunt cam aceeaşi profesie...

                Realitate: Psihologul are 3 sau 4 ani de facultate la psihologie, şi competenţe restrânse, iar psihoterapeutul (nu neapărat psiholog) are după anii de facultate (la psihologie, medicină, asistenţă socială, teologie, pedagogie specială etc) ÎNCĂ PATRU ANI de formare profesională, în care exersează practic tehnici şi metode de rezolvare a problemelor sufleteşti. Deci 7 ani în total, la care se adaugă o FORMARE CONTINUĂ pe durata întregii vieţi profesionale, sub formă de cursuri ( deseori cu profesori de renume mondial din străinătate).

                Mit: Psihoterapeutul îţi poate rezolva problemele, şi îţi poate da sfaturi

                Realitate: Singurul competent în rezolvarea problemelor TALE eşti chiar TU. Psihoterapeutul te poate ghida, discret, către răspunsurile potrivite ŢIE, care deja există în mintea TA subconştientă. Dar pe care le reprimi, le ascunzi, sau încă nu le-ai descoperit. Ca în exemplul de mai sus, cu şcoala de şoferi, instructorul nu conduce în locul tău. Dar nici să te apuci TU singur să conduci fără să ai un instructor bun lângă tine nu e o soluţie.

                Mit: Psihoterapeutul ştie tot, şi este o persoană perfectă

                Realitate: Psihoterapeutul este şi el om, şi asta în primul rând. Şi psihoterapeutul are o familie, un anturaj imperfect, trece prin situaţii de viaţă incomode, pierderi, doliu... la fel ca şi tine, sau ca şi oricare altă persoană. Ca să te poată ajuta pe tine, a exersat cum să se ajute în primul rând pe el. Aşa că te va înţelege perfect, deoarece a trecut deja prin viaţă, a suferit, a avut eşecuri şi dezamăgiri exact ca şi tine. Ce are în plus? Vreo 7 ani de pregătire intnsă, câteva sute de cărţi citite, şi experienţa cazurilor cu care a mai lucrat. Plus dorinţa de a se perfecţiona continuu şi de a aplica tehnici practice pentru a fi mai eficient în gestionarea stărilor emoţionale. Şi intenţia de a le împărtăşi cu persoanele care doresc să progreseze în viaţa personală, profesională şi relaţională.

                Mit: Psihoterapia e foarte scumpă, şi psihoterapeuţii fac mulţi bani.

                Realitate: Şcolarizarea unei psihoterapeut durează minim 7 ani, după facultate urmând formări profesionale costisitoare, cu formatori de renume mondial, care adesea vin din străinătate –Europa de Vest, sau de pe alte continente. Aceste formări devin practic permanente, şi obligatorii, deoarece ştiinţa face progrese extrem de rapide, şi psihoterapeutul are nevoie să ţină pasul cu noutăţile, şi să se menţină la un nivel profesional foarte ridicat. Costurile formărilor sunt ridicate, şi se regăsesc parţial în costurile şedinţelor. Cu cât formările sunt mai costisitoare, cu atât preţul sedinţelor e mai ridicat. Dar şi calitatea actului terapeutic este mai bună.

                Costurile unei şedinţe încep de la 50 ron şi urcă la peste 100 ron în capitală, unde chiriile spaţiilor pentru cabinete sunt mai mari. Dar dacă luăm în calcul ritmul de 4 şedinţe lunare, descoperim că peste 30-40% din populaţie are practic acces real la aceste servicii.

                Mit: Oricine poate beneficia de psihoterapie, dacă are bani

                Realitate: Psihoterapia nu este accesibilă oricui, şi barierele nu sunt doar de ordin financiar. Prima condiţie este un nivel de inteligenţă cel puţin medie. Dar mai sunt necesare şi alte condiţii, cum ar fi o capacitate de înţelegere a propriilor emoţii şi sentimente, o abilitate de introspecţie, de autoobservare. Persoanele extrem de raţionale, orientate excesiv spre gândire de tip tehnic, ingineresc, care îşi reprimă complet emoţiile, pot avea la început reţineri, rezistenţe şi dificultăţi în a se exprima, a se autoobserva, şi a se detensiona.

                Ancorarea în realitate este de asemenea necesară, persoanele care delirează, au halucinaţii şi sunt rupte de realitate, sau cele aflate sub influenţa medicamentelor psihotrope nu se vor putea implica într-o comunicare eficientă.

                Disponibilitatea de a investi TIMP în propria persoană, şi de a participa ACTIV la procesul propriu de progres, ameliorare sau vindecare sunt esenţiale. Persoanele negativiste, contestatare, agresive fizic sau verbal, sau exagerat de econome în ce priveşte sănătatea proprie vor fi îndrumate către tratamentul medicamentos prescris de medic.