Apelez la un prieten sau la un psiholog?

              Este o dilemă tipic românească: „Dacă am prieteni, mai e nevoie să apelez şi la un psiholog? Prietenii mă pot oare asculta, compătimi, sfătui şi ajuta şi ei la fel de bine ca şi psihologul? (Mai ales că nu mă costă nimic!)”.

            De fapt, prietenii fără pregătire temeinică în înţelegerea minţii umane pot juca uneori, în cazul fericit, cel mult rolul de „Algocalmin”. Ascultarea lor empatică îţi pot da, măcar pe moment impresia că EI au preluat o mică parte din povara ta sufletească, şi că TU te simţi ceva mai uşurat. La fel cum o durere de măsea se poate atenua o vreme şi cu medicamente, atâta timp cât sunt luate cu regularitate. Însă abuzul de medicamente nu rezolvă problemele, şi nici cauza lor profundă. La fel, abuzul de prieteni puşi în situaţia de a juca rolul de psiholog, de a asculta compătimirea ta şi de a prelua energiile tale negative riscă să-i îndepărteze, să-i facă pe aceştia să se distanţeze de tine!

            Chiar dacă o discuţie cu un prieten este gratuită sub aspect financiar, şi prietenii aşteaptă de la tine nişte „beneficii” secundare, adică îşi doresc să petreacă timp liber de calitate cu... prietenii lor! Adică şi cu tine! Altfel, treptat, vor începe să te evite, şi să aleagă alte metode de a-şi petrece timpul LOR liber! De regulă unele care să le redea tonusul ridicat, să-i energizeze, să-i facă să se simtă bine. Perioada în care vor fi dispuşi să te ajute ascultându-ţi necazurile şi problemele existenţiale va fi foarte limitată, iar modul lor de a te ajuta va fi oricum ineficient.

            O altă problemă a unui prieten va fi incapacitatea de a observa unele tipare comportamentale disfuncţionale, limitative sau iraţionale! Care ar putea fi chiar la rădăcina problemei. Cât despre soluţiile date de unii prieteni, sub forma unor sfaturi binevoitoare, am constatat că acestea sunt, cel mai adesea subiective, şi complet neinspirate! Ceva de genul: „Îl suspectezi pe soţul tău că te inşală? Păi ia-ţi şi tu un amant!”; „Eşti supărat că te-ai certat cu nevasta? Hai să tragem o beţie, să uiţi de toate problemele!”. Soluţii care nu numai că se dovedesc total nepotrivite, dar care mai pun şi gaz pe foc, agravând situaţiile tensionate deja existente!

            Aş mai adăuga şi interesul personal. Adesea sfaturile şi soluţiile prietenilor sunt subiective, îndreptate către INTERESUL propriu al sfătuitorului! Ceva de genul: „Te-a supărat soţul? Poţi să dormi la mine în seara asta, ca la un vechi prieten! Voi fi (probabil!) cuminte, promit! Nu voi profita de vulnerabilitatea ta de moment! (sau cel puţin voi încerca, fără succes, să nu profit prea mult... doar o singură dată)!”

            Astfel, soluţiile, sfaturile şi suportul aparent „dezinteresat” al prietenilor se poate dovedi dezastruos. La care aş adăuga discreţia lor relativă (Nu i-am spus despre problema ta decât celei mai bune prietene ale mele, care a dezbătut probabil la birou cu colegii ei modurile optime de rezolvare a conflictului tău conjugal, şi sincer, chiar nu mă aşteptam să afle aşa de repede tot oraşul...).

            Iar în ce priveşte mecanismele subtile de funcţionare a creierului uman, pot să bag mâna în foc că şi savanţii şi experţii în psihologie şi medicină mai au de descoperit o mulţime de chestii, încă nedezvăluite de ştiinţă. Statistic, circa un sfert din şedinţele la psiholog nu dau rezultatele dorite, deci mai este loc pentru progres. Din acest punct de vedere, şi profesia de psiholog este încă în scutece, iar cunoaşterea creierului uman face progrese destul de lente. Eşecurile cu unii clienţi, chiar şi în cazul celor mai mari experţi în psihologie, sunt o realitate statistică de necontestat.

            Dar cine ştie? Poate că prietenul sau prietena cărei tu i te confesezi e deja un geniu ascuns, care ştie mai mult ca orice psiholog, şi care te poate ajuta mult mai bine decât oricare specialist! (Glumesc, desigur!) Iar dacă nu reuşeşte, ai totuşi uneori satisfacţia (sau impresia) că pe moment te-ai simţit mai bine. Şi că măcar discuţia a fost pe gratis! E ca şi cum aş merge la un restaurant, şi aş comanda o friptură de cangur. Iar dacă nu au aşa ceva, şi nu mă pot servi, eu plec şi mai flămând, dar foarte satisfăcut că măcar nu mi-am cheltuit banii!