Autismul indus

            Suferim aproape toţi de o formă de autism atipic. Un autism hipnotic, indus din exterior, care trece deseori neobservat. Mesajele cu care suntem bombardaţi zilnic de mass-media tocmai asta urmăresc, să neasurzească. Să ne suprasolicite, să ne obosească, să ne fure energia creatoare, înlocuind-o cu bârfe despre „vedete” şi frică faţă de cutremure, accidente rutiere, războaie, meteoriţi şi alte catastrofe reale sau inventate de dragul goanei după rating.

            Rezultă o oboseală generală, o senzaţie (falsă!) de lipsă de timp, de grabă, de oboseală psihică, de epuizare, de lehamite. Exprimate, pe termen lung, prin lipsa SCOPURILOR şi a DORINŢELOR. O depresie cronică, abil mascată. O considerăm a fi astenie de primăvară! Ori primăvara natura înfloreşte... dar noi?

            Cine mai doreşte succes în aceste condiţii? Dar performanţă? După o zi de muncă, sclavul informaţional mai vrea un singur lucru: odihnă. Care şi ea este deficitară, cu somn agitat, neodihnitor, şi adesea insuficient.

            Prima victimă e sănătatea. Lipsa de somn duce la intrarea într-o buclă periculoasă, amplificându-se oboseala, epuizarea, şi ducând la letargie, lipsă de dorinţe şi de sens.

            Frecvente sunt şi atacurile de panică, semnale clare că avem un creier suprasolicitat, şi insuficient odihnit. Sau stările de îngrijorare, frică sau tensiune continuă, cu care ne-am obişnuit, şi am ajuns să le considerăm normale!

            Iar dacă sănătatea se erodează în ani de zile, există alte lucruri a căror deteriorare se vede imediat, cum ar fi armonia în viaţă şi în relaţiile interumane, şi energia personală.

            Simptomele le cunoaştem foarte bine, şi le tratăm (inutil) cu medicamente, sau, mai grav, le ignorăm, sperând că vor trece de la sine(?!). Însă ele devin mai puternice, şi tot mai greu de ignorat pe zi ce trece.

            Remediile sunt simple, naturale, şi toate vin din INTERIOR. Echilibrul, armonia, fericirea sunt alenoastre, şi suntem SINGURII care le putem accesa. Cu condiţia să ne dorim asta atât de mult, încât să fim dispuşi să le căutăm în interior.

            Dar munca asupra interiorului cere timp, efort şi energie. Cum să sacrificăm câteva minute pe zi, când noi suntem deja în criză de timp!? Cum să mai facem un efort în direcţia dezvoltării personale, când noi deja suntem obosiţi?! Cum să investim energie în propria bunăstare, când noi deja avem deficit de energie?

            Iar după ce facem acest lucru, ne întrebăm simplu: De ce mi-a luat atât de mult ca să-mi accesez propria bunăstare, propria armonie, propria energie creatoare? Cum de am fost atât de surd şi orb?

            De unde tragem concluzia valabilităţii celebrului citat din Biblie: Cine are ochi, să vadă, şi cine are urechi, să audă.

            Iar cine refuză, să rămână unde este. La acelaşi nivel. Care e supus, şi el unei eroziuni lente, dar sigure. Iar această eroziune are un singur antidot, dezvoltarea personală.