Anturajul te defineşte!

                Persoanele din jurul tău, cele cu care îţi petreci timpul, te influenţează în mare măsură. Se spune că eşti, sau devii treptat, media lor! Ne contaminăm cu idei, sentimente şi energii de la persoanele cu care ne înconjurăm!

                Cea mai mare influenţă o are familia de origine, sau cei care ne cresc în primii 7 ani de viaţă. Orice adult devine un model pentru copilul mic, care îl va imita, va copia întocmai unele obiceiuri, comportamente şi atitudini, indiferent dacă acestea sunt sau nu corespunzătoare normelor sociale! Copilul mic nu are discernământul, şi nici capacitatea de a diferenţia binele de rău! El doar observă şi imită!

                După vârsta de 11 ani, apare şi simţul critic, şi copilul începe să fie atent la conformarea cu unele norme sociale. Se formează noţiunea de bine şi rău, de corect sau greşit, şi apare tendinţa de a reprima anumite comportamente. Se schimbă în special mediul, copilul trece de la modelul familial la cel bazat pe imitarea anturajului, şi conformarea lui la acesta! Indiferent cât de radical sau deviant este acesta. Apar deprinderi noi, copilul începe să încalce regulile în mod voluntar şi conştient, ca răspuns la frustrările şi restricţiile la care este supus.

                În adolescenţă, rebeliunea se manifestă cu atât mai puternic, cu cât presiunile familiale cresc, şi respectarea normelor sociale este impusă din exterior cu mai multă agresivitate. Iar refugiul adolescentului poate fi grupul de prieteni, cu modelul aferent de comportament, mai mult sau mai puţin antisocial. Comportamentele autosabotante sunt pe val, consumul de tutun, alcool şi substanţe interzise fiind pe val. Presiunea grupului este mult mai puternică decât orice normă socială, grupul fiind perceput ca normă de comportament demnă de urmat.

                Adultul tinde la conformism, şi anturajul de la locul de muncă devine model absolut. Chiar dacă jobul e nepotrivit, şi nu aduce satisfacţiile dorite, adultul imită anturajul, conformându-se normelor, şi muncind cot la cot cu colegii. În timp, munca devine obişnuinţă, şi ieşirea din rutină e tot mai dificilă. Dacă alţi pot munci, pot şi eu. Că nu avem altă variantă. Adică ajung să mă raportez la alţii, şi dacă ei nu reuşesc să schimbe ceva, înseamnă că, automat, nici eu nu pot... Pesimismul e contagios, ne imităm unii pe alţii în ce priveşte eşecurile, şi rareori tindem să copiem şi succesul, datorită sentimentului de invidie.

                Încet, dar sigur, ajungem să ne conformăm tiparului mediocrităţii, să fim media celor din jur, şi să ne fie frică să ieşim din mulţime. Chiar să-şi fie frică de succes? Mai ales de succes! Cum să îl accesez eu, dacă nici alţii nu o fac?

                Puţini sunt cei hotărâţi să spargă tiparele, să ia taurul de coarne, şi să aibă curajul să schimbe ceva, să înainteze. Dar ei sunt progresul societăţii.