Mă grăbesc, nu am timp!

             Aud atât de des această scuză, încât aş fi în stare să o cred, dacă nu m-aş specializa în combaterea ei. Este vorba doar de o impresie, o percepţie eronată a realităţii, combinată cu o incapacitate de organizare eficientă a timpului. La care se adaugă persoanele şi sistemele care par să se fi antrenat serios în a consuma timpul altora.

                În fiecare an, odată cu răcirea vremii şi apropierii sărbătorilor de iarnă, lumea parcă a intrat în priză. Aglomeraţie tot mai mare, trafic, şi impresia generală că timpul nu ne ajunge. De parcă ziua nu ar avea tot 24 de ore!

                De fapt, timpul e la fel, doar senzaţiile, percepţiile şi impresiile noastre subiective sunt tot mai distorsionate, şi mai influenţate de ceilalţi oameni, grăbiţi parcă şi ei.

                În fond, senzaţia de grabă provine mai degrabă din frică, din nelinişte şi din impresia nejustificată că vom întârzia. Şi această grabă artificial creată devine contagioasă. Se transmite de la om la om, odată cu anxietatea aferentă. Cu cât ne vom grăbi mai tare, cu atât vom percepe încetineala altora ca fiind mai apăsătoare, şi cu atât temerile noastre de a nu ne încadra în timp vor fi mai mari!

                De fapt, tot ce avem de făcut e să ne oprim! Măcar pentru două minute, timp pe care să îl acordăm liniştirii noastre. Dacă mai avem încă 5 minute, ni le putem oferi ca bonus pentru a planifica atent următoarele zile, şi a ne nota într-o agenda ce avem de făcut, la ce oră, şi cam cât timp acordăm fiecărei activităţi. Cele 5 minute investite în planificare ne vor salva măcar 2 ore de timp pe zi, datorită organizării mai clare, şi optimizării unor drumuri şi activităţi mai bine organizate şi optimizate corespunzător. Iar cele 2 minute alocate liniştirii noastre au rolul de a ne schimba percepţia eronată asupra unei false nevoi de a fi în viteză maximă. Odată schimbată viteza, din viteză maximă în viteză medie, senzaţia de lipsă de timp se atenuează, şi devenim mult mai eficienţi în orice activitate, cu mai puţin timp folosit necorespunzător.

                Problema rămâne activă doar la persoanele tensionate, neliniştite, anxioase, care nu vor reuşi nici să-şi ofere răgazul necesar de 2 minute, şi nici cele 5 minute pentru a planifica atent ziua următoare. Nu lipsa celor 7 minute este problema! (Cele 8 ore disponibile au 480 de minute în total, din care avem nevoie doar de 1,5% pentru a planifica). Blocajul e cuprins în capacitatea noastră de autocontrol, de a ne autoregla, de a ne controla reacţiile instinctive, de a învăţa să ne gestionăm stresul, de a şti cum să respirăm corect, să ne modelăm eficient comportamentul, şi să nu depindem de agitaţia altora, pe care o putem prelua de la ei mult mai uşor decât luăm o gripă contagioasă! Pentru că gripa implică apropiere şi contaminare fizică, dar contaminarea psihologică se poate face inclusiv prin telefon!

                Că ne agităm, că ne grăbim, poate părea că face parte din fiinţa noastră, şi impresia că aşa suntem făcuţi ne domină cu valoare de pretins adevăr absolut şi necontestat. În plină agitaţie psiho-motorie, nu mai avem capacitatea de a discerne între normalitate şi stres extrem! Deseori le confundăm, fără să fim conştienţi că astfel ne expunem unor riscuri suplimentare.

                În loc să ne focusăm atenţia spre o direcţie clară, adesea ne concentrăm mai mult pe viteză, ignorând tocmai capacitatea noastră de a păstra atent direcţia potrivită!

                V-aş spune mai multe, însă presupun că sunteţi extrem de grăbiţi, şi că nu vă ajunge timpul ca să citiţi cum se pot reseta temerile, graba nejustificată şi excesul de muncă! Oricum ar dura luni de zile ca să vă povestesc, ori dacă voi vă grăbiţi, nu veţi avea răbdare suficientă! La fel ca şi tăietorul de lemne, căruia i-aş spune să se oprească pentru câteva minute, să-i ascut securea, dar el insistă că se grăbeşte să termine cât mai repede, şi loveşte vârtos, fără nici un spor, cu securea lui boantă, transpirând de zor, şi grăbindu-se tot mai tare!