Autonomia personală - secretul succesului!

                A fi autonom înseamnă a fi independent, şi mai ales a fi capabil să iei singur decizii în privinţa acţiunilor tale. Opusul autonomiei se numeşte DEPENDENŢĂ, care este principala cauză a nefericirii! Iar acest principiu se aplică atât la persoane fizice, cât şi la firme, instituţii sau state!

                Aş lua ca exemplu un tigru. Aflat în junglă, el va lupta pentru supravieţuire, care va depinde integral de capacitatea lui de a se deplasa, de a căuta teritorii noi pentru vânătoare, de a alerga, de a ataca şi de a fi capabil să-şi asigure hrana. Selecţia naturală e dură, dacă populaţia de tigri e prea mare, cei mai slabi vor muri de foame. Sau vor fi ucişi de alţi tigri în lupta pentru existenţă. Astfel că natura are un sistem propriu de autoreglare, care funcţionează de sute de milioane de ani fără probleme. Speciile adaptate supravieţuiesc, şi cele slabe dispar, făcând loc altora.

                Acelaşi animal, aflat în captivitate într-o grădină zoologică, va avea o siguranţă absolută, dar iluzorie. Va primi hrana la ore fixe, fără să facă vreun efort pentru obţinerea ei. Nici deplasările lungi pentru căutarea hranei nu au sens, fiind limitate la suprafaţa unei cuşti. Cât despre luptele cu alţi tigri, nici nu poate fi vorba! Iar dacă grădina zoo se dovedeşte a fi nerentabilă, şi are probleme financiare, norma de hrană se reduce drastic, şi tigrul suferă de subnutriţie, fiind la fel de neajutorat ca şi un cobai. Fără să fie el vinovat, şi fără să poată face un efort pentru a schimba ceva.

                Dacă la nivel statal noi chiar nu avem de ales, şi suntem aleşi pentru a face parte din blocuri militare, politice, geografice din care nu putem ieşi, la nivel organizaţional putem alege firma sau instituţia pentru care lucrăm, iar la nivel individual avem libertate deplină să depindem de cine dorim, sau nu.

                A depinde de soţ, într-o căsnicie, este azi reţeta dezastrului. În caz de divorţ, abuz sau infidelitate, soţia se simte pierdută şi incapabilă să mai acţioneze! La fel, adolescenţii rebeli care depind financiar de părinţi intră în conflicte puternice, şi adesea sfârşesc prin a merge la o facultate pentru care nu au chemare doar pentru a scăpa de acasă. În cazuri mai grave, soluţionează dependenţa forţată faţă de părinţi prin evadarea într-o lume iluzorie a drogurilor, alcoolului sau a jocurilor pe calculator.

                Chiar dacă suntem persoane interactive, şi viaţa noastră se bazează mult pe cei din jur, e indicat să avem un oarecare grad de autonomie, o capacitate de a ne asuma resonsabilitatea asupra propriei vieţi, de a nu depinde integral de alţii - partener, job, părinţi, copii. Dacă ne complacem în dependenţe, există mari riscuri să fim dezamăgiţi, să descoperim că sacrificiile şi aşteptările noastre sunt inutile, şi că ne-am bazat pe alţii. E un statut de victimă, de persoană incapabilă să treacă singură peste probleme. Astfel, dependenţa de o altă persoană se poate uşor transforma într-o altă dependenţă externă faţă de o activitate, sau substanţă dăunătoare.

                Cei care fac excese de orice fel, (fumează, consumă alcool sau droguri) sunt tipare de dependeţi, adică în loc să îşi asume responsabilitatea propriei vieţi, ei FUG, se ascund, se refugiază în altceva, şi continuă asta, transformând-o în autosabotare.

                Dependenţa e opusul autonomiei, şi poate să se refere şi la jocuri de noroc, la pariuri, la mâncat excesiv, sau chiar la muncă! O persoană autonomă va prefera adesea o activitate independentă, fără constrângeri venite din exterior, în timp ce una dependentă poate fi genul care munceşte ore suplimentare, fără a economisi efort, şi mai ales dispusă să accepte programul prelungit, abuzurile angajatorului, lipsa de timp şi ritmul impus de alţii. Sacrificând fără ezitare propria sănătate! Adică făcându-şi rău prin EXCESE, şi refuzând să se pună pe primul plan sub pretextul unui fals altruism.

                Lipsa de timp e unul din simptomele DEPENDENŢEI, iar agitaţia, oboseala şi stările de slăbiciune arată că avem de a face cu o gestionare necorespunzătoare a resurselor. Adică nu dispunem NOI de propriul timp, de propria energie, şi de capacitatea de a fi responsabili atunci când le administrăm! Abia când devenim autonomi într-un anumit grad, reuşim să dispunem de noi, de propriul timp, propriul corp şi de propria noastră energie în mod ecologic. Şi atunci începem să avem succes pe plan personal sau profesional.

                Uneori, procesul de trezire, de conştientizare a tiparului dependent apare doar în urma unui eşec, a unei căderi, a unui şoc. Care are rolul de a ne atrage atenţia şi de a ne smulge, oarecum forţat, din zona de maximă dependenţă în care ne-am refugiat. Obligându-ne astfel să luăm în calcul şi căi care duc către succes!