INVINGEM STRESUL 

Sensul schimbării

/ by Daniel Mois / Nu sunt comentarii!

                    Schimbarea are un rol important în viaţa ta, însă rareori eşti conştient de asta. Întreg Universul e în schimbare, adică într-un proces de mişcare continuă, şi e normal să fie aşa. Iar opusul mişcării este STAGNAREA.

                Noi putem alege să ne mişcăm, să progresăm, să avansăm, sau avem alternativa stagnării, a tentativei de a ne opri, de a nu modifica nimic, de a ne refugia într-o zonă deja cunoscută, şi a încerca să încremenim în ea. Dar e o iluzie, cum putem opri timpul şi Universul din mişcarea lui continuă? Ceea ce numim stabilitate este un fel de mers pe bicicletă, adică echilibrul bicicletei poate fi păstrat doar prin mersul înainte, şi nicidecum prin oprire!

                Cu toate astea, avem puternice REZISTENŢE la ideea de schimbare, de a modifica zona noastră de confort. E la modă să stai agăţat de un job, de o persoană, de o locuinţă, şi de nişte ritualuri, adică obiceiuri repetate obsesiv. Orice tentativă de modificare a lor este percepută ca fiind o agresiune, şi stagnarea e percepută în mod eronat ca fiind normalitate. E ca şi cum un alergător la maraton se opreşte pentru a se odihni şi relaxa puţin, chiar în timpul cursei, şi apoi se supără pe ceilalţi participanţi pentru că l-au depăşit! Din poziţia de stagnare, el va observa mai uşor viteza celorlalţi, şi mişcarea lor continuă!

                Vrem nu vrem, planeta se învârte, lumea se schimbă tot mai rapid, şi sentimentul nostru de nesiguranţă se amplifică tocmai pentru că suntem setaţi pe ideea dezadaptativă că totul stagnează, sau că aşa ar trebui să fie...

                De aici rezultă un refuz agresiv de a mai observa schimbarea, de a accepta existenţa ei, şi de a ne modifica unele atitudini, pentru a fi deschişi la adaptare. Însă această agresiune îndreptată împotriva Universului şi a modului de funcţionare a lumii nu îl afectează pe acesta! Ci doar pe CEL CARE refuză să admită mişcarea continuă! Planeta se învârte la fel, fie că tu vrei asta, fie că nu. Pădurea îşi pierde toamna frunzele, şi primăvara cresc altele, indiferent care frunză eşti tu! Procesul este continuu, şi nimeni nu-ţi cere ŢIE aprobarea. Iar refuzul TĂU de de a ACCEPTA rânduiala lucrurilor, şi de a te adapta la ea, te afectează exclusiv pe TINE.

                Lupta TA împotriva legilor firii, a mişcării Universului şi a procesului continuu de schimbare, progres şi dezvoltare te va bloca numai pe TINE, şi nu va afecta prea tare ALTE persoane, sau progresul societăţii. Aşa că dacă cineva refuză ideea de nou, de schimbare, de avansare, preferând să se agaţe de propriile TEMERI, el nu va opri curgerea timpului, oricât de mult şi-ar dori asta.

                Din acest motiv să nu îţi faci griji pentru persoanele care încă se străduie să conteste vehement procesul de dezvoltare personală şi utilitatea lui. E strict viziunea şi problema lor, şi viziunea lor temătoare şi ezitantă îi va afecta în cea mai mare măsură în special pe ei. Restul planetei îşi va continua dezvoltarea, în ciuda celor care speră că o pot opri contestând prin agresivitate verbală energia imposibil de diminuat a progresului.



Comentarii

Adaugare comentarii

*

*

*