“Corigenţii” de nota zece!

                Pare un paradox? România deţine probabil primul loc în lume la numărul de „corigenţi” care au multe note de zece! Iar eu întâlnesc frecvent astfel de persoane! Unii au luat nota zece la bacalaureat, alţii pe parcursul facultăţii, sau la masterat şi la doctorat! Fapt care te duce imediat cu gândul la performanţă, la munca lor, la efortul lor de a studia şi de a se autodepăşi.

                Atunci, de ce sunt „corigenţi”? Pentru modul lor de funcţionare în viaţă sau societate. Exceptând ambiţioşii care pleacă peste hotare, şi care învaţă acolo cum să se afirme cu adevărat în ţări care ştiu să valorifice practic abilităţile lor, „corigenţii” noştri rămân aici, şi se lasă adesea capturaţi de un SISTEM  NEADAPTAT societăţii informaţionale. Intră într-o cursă care presupune note, burse, diplome, cursuri şi patalamale, care de fapt LE DISTRAGE ATENŢIA de la viaţa reală. În final, dacă nu deschid la timp ochii, se trezesc, în cel mai bun caz, simpli angajaţi în sistemul de stat, unde se plafonează rapid, sau într-o multinaţională unde lucrează până la epuizare până la 12 ore pe zi (cum făceau şi în şcoală). În multe cazuri, aceste elite „corigente” nu reuşesc să se integreze în societate, deoarece pregătirea lor la nivel antreprenorial, relaţional şi mai ales emoţional este deficitară. Şomajul în rândurile lor este alarmant de mare, însă nimeni nu a făcut încă o statistică specială pentru ei! Doar psihoterapeuţii se întâlnesc la cabinete cu depresiile lor ascunse, mascate, şi împovărate de ruşinea socială a performanţei şcolare care nu prea oferă nimic în schimb.

                Orele de muncă la şcoală, dublate de povara unor teme suplimentare împovărătoare duc doar la asimilarea unor informaţii pur tehnice care se uită în câţiva ani, însă produc un mare deficit emoţional şi relaţional, mai ales prin consumarea timpului necesar dezvoltării personale, emoţionale şi a dobândirii experienţei şi abilităţilor relaţionale!

                Deşi în ultimii ani se introduc materii cu titluri cel puţin interesante, de tip dezvoltare personală, educaţie financiară sau pregătire antreprenorială, progresele sunt minime, pentru simplul fapt că şi aceste materii sunt predate tot de profesorii din vechiul sistem, simpli angajaţi la stat, şi tributari tot vechii mentalităţi. Care necesită zeci de ani, sau poate două generaţii pentru a se schimba. Persistă încă, adânc înrădăcinată, convingerea falsă că dacă înveţi bine şi ai note mari, vei PRIMI automat (de la cine oare?) un loc de muncă bun, şi bine plătit.

                La prima vedere acest clişeu poate să pară logic, deoarece performanţa în şcoală ar putea fi strâns legată de cea profesională. Însă la o analiză mai atentă, descoperim că elita profesională constă azi din antreprenori şi profesionişti cu profesii liberale, şi rareori din angajaţi (dar şi aceşti angajaţi valoroşi sunt manageri de top, cu o bogată experienţă antreprenorială prealabilă). Însă ciudat, aceşti profesionişti rareori provin din rândul celor cu note mari, sau al celor cu masterate şi doctorate (plagiate sau nu).

                De fapt, ceea ce face diferenţa între adevăraţii performeri şi restul lumii este dezvoltarea personalităţii, a inteligenţei emoţionale, a capacităţii de a relaţiona corespunzător cu cei din jur, a abilităţii de a se raporta corect la o realitate obiectivă şi de a nu se lăsa influenţaţi sau descurajaţi de un anturaj neperformant. Absolut nici o legătură cu notele, diplomele sau hârtiile dobândite!

                Problema este când pretenţiile profesionale, salariale şi sociale ale celor „de zece” sunt pe măsură, şi societatea românească nu este deloc pregătită să le ofere ceea ce merită. Ba mai mult, ei se lovesc de invidia celor mediocri, bine înfipţi în posturi-cheie, care îşi simt ameninţate poziţiile şi posturile tot mai incerte şi mai instabile de pe o piaţă a locurilor de muncă resuscitată artificial.

                Soluţia este una singură, educaţia emoţională şi antreprenorială alternativă a tinerilor, fără de care nici o diplomă cu notă mare nu poate fi valorificată pe o piaţă tot mai selectivă şi mai competitivă!

                Statisticile arată clar că rata de angajare a absolvenţilor de facultate este undeva între  20% - 40%, şi pare a fi în scădere continuă, fără ca piaţa muncii să ţină cont în vreun fel de notele din facultate, de masterate sau doctorate! Mulţi absolvenţi lucrează în domenii complet diferite de cele studiate de ei, şi pe posturi care necesită o calificare mult mai redusă decât cea dobândită prin studii.

                Soluţia practică este educaţia de tip alternativ a tinerilor (inclusiv, sau mai ales a celor cu note mari) în spirit antreprenorial, şi pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii lor, a abilităţilor lor emoţionale şi relaţionale, astfel încât ei să fie capabili să funcţioneze autonom, să performeze prin forţe proprii, fără a mai aştepta ca statul sau sistemul să le dea ceva, doar pentru că notele lor sunt mari. Alfel, rămân „corigenţi” la capitolul adaptare, şi se văd nevoiţi să plece din ţară, adoptând cel mai adesea un statut de imigrant dezorientat, şi desconsiderat de o societate occidentală reticentă care integrează tot mai greu străinii.

                Problema însă îşi are rădăcina în mentalităţile depăşite ale părinţilor şi profesorilor şi a sistemului de învăţământ în general, iar efectul principal pare a fi dorinţa de conformare a unor tineri dornici de performanţă, care îşi refuză astfel accesul la adevărata educaţie necesară în lumea în care trăim, înlocuind-o cu un surogat de pregătire bazat pe experienţele încă nedigerate din trecut ale generaţiilor părinţilor şi bunicilor lor. (Contribuie şi tu la ridicarea unui văl de pe ochii lor, distribuind acest articol).

Daniel Moiş – trainer, psiholog şi LIFE COACH