Cum îmi aleg PSIHOLOGUL?

                 Şi la psihologii privaţi, cu cabinet propriu, selecţia naturală funcţionează exact la fel ca şi la orice societate comercială. Fie ai clienţi, eşti căutat, şi ai succes, fie stai în cabinet degeaba, şi nu te caută nimeni.

                Zicala spune că un client mulţumit spune la doi, unul nemulţumit spune la alţii 10, şi unul înşelat, dezamăgit şi supărat spune la 100! Până la urmă, totul devine chestie de branding personal. Lumea află de tine dacă eşti bun, şi te recomandă mai departe.

                Sigur că societatea românească e încă tributară vechiului sistem, goana după diplome din mediul bugetar este încă pe val, şi mediul privat este în curs de înţelegere a mecanismelor pieţei libere.

                Studenţii de azi care aleargă doar după note, şi se zbat doar pentru bursă, sunt adesea viitoarele eşecuri profesionale. Ei au greşit obiectivele, şi au distorsionat adevăratul scop al învăţării. În învăţământul tehnic, învăţarea unor metode REPETITIVE şi REPRODUCEREA lor repetată este reţeta succesului. Însă în domeniile umaniste, în formarea altor persoane, clişeele sunt doar repere. Fiecare individ este UNIC, şi orice reţetă standardizată, oricât ar fi ea de valabilă, de validată experimental sau ştiinţific, poate să nu funcţioneze în cazuri particulare. Arta profesiei de terapeut constă în PERSONALIZAREA tratamentului individual, în ÎNŢELEGEREA clientului, şi ADAPTAREA tehnicilor pe NECESITĂŢILE acestuia. Lucru care se poate face doar prin aplicarea unor metode umaniste.

                Obţinerea alianţei terapeutice, şi implicarea profundă a clientului în propriul lui proces de progres şi autovindecare este baza, restul metodelor au un impact minim, estimat de unii autori la circa 15%. Şi estimarea e una optimistă!

                În lipsa unor calităţi personale native sau cultivate, cum ar fi empatia, inteligenţa emoţională, capacitatea de a observa atent şi de a simţi sentimentele celorlalţi, rezonanţa cu clientul şi implicarea în rezolvarea problemelor sale, terapeutul nu va fi eficient, indiferent de şcolile, avizele sau diplomele sale!

                Cel mai important criteriul prin care clientul îşi alege terapeutul (şi nu invers!) este REZONANŢA lui cu acesta. Involuntar, clientul SIMTE dacă este înţeles, dacă se potriveşte cu ideile acestuia, şi dacă se simte confortabil în cabinet, în ciuda procesului uneori frustrant al terapiei.

                Primul simptom al nepotrivirii în relaţia clientului cu un terapeut este absenţa lui frecventă de la şedinţe. Indiferent de pretexte, de obstacolele survenite, de situaţiile din exterior, clientul simte, la nivel subconştient, dacă procesul terapeutic îl ajută la progres, sau, dimpotrivă, nu îi este de folos. Iar progresul apare când clientul este total implicat în propria sa vindecare, în progresul său, şi are răbdarea necesară şi determinarea să crească treptat, dar ferm. Schimbându-se pas cu pas, sub ghidarea discretă a terapeutului.

                Iar aceste caracteristici, trăsături, şi abilităţi necesare profesionistului în terapie sunt formate iniţial în viaţa de zi cu zi, mai degrabă decât la şcoală, şi apoi în cursul formărilor profesionale cu terapeuţi şi formatori experimentaţi. Este un proces natural de învăţare EXPERIENŢIALĂ, bazată pe trăiri, emoţii, sentimente, şi pe acţiune concretă. Şi mai puţin pe memorarea strict tehnică a unor materiale.

                Iar clientul are de făcut doar un singur lucru important, să îşi dea voie să SIMTĂ dacă a nimerit la omul potrivit. Să îşi conştientizeze sentimentele, trăirile, emoţiile din momentele când interacţionează cu acesta. Restul vine de la sine.