Cum învăţăm corect?

                 Avem două moduri de a învăţa! Unul mecanic, bazat pe memorarea unor teorii, şi altul practic, experienţial, în cadrul căruia experimentăm, acţionăm, facem un lucru aşa cum ştim, greşim, corectăm din mers, şi repetăm acţiunea îmbunătăţind de fiecare dată rezultatele.

                Acolo unde învăţarea practică este extrem de importantă, cum ar fi, de exemplu, şcoala de şoferi, pe lângă partea pur teoretică, există şi proba practică, pe care o susţii doar după ce ai condus minim 30 de ore, însoţit de un instructor!

                 La fel, în tot mai multe profesii, după terminarea facultăţii, apare nevoia unui stagiu practic, un masterat, sau mai nou a unui stagiu de voluntariat, sau a unei formări profesionale practice, chiar continue, pe ÎNTREAGA DURATĂ vieţii profesionale!

                Sistemul actual de învăţământ este bazat pe cel preindustrial, din secolul XIX, când ţăranii din ţările dezvoltate trebuiau transformaţi, cât mai rapid, în muncitori, capabili să scrie, să citească, să numere, pentru a fi de folos unei societăţi industriale aflate în plină dezvoltare. Tot ce era important pentru un muncitor în fabrică se putea învăţa în clasele primare, calificarea practică propriu-zisă făcându-se foarte rapid la locul de muncă. Importantă era capacitatea muncitorului respectiv să scrie, să citească şi să facă nişte calcule aritmetice elementare.

                Epoca industrială a apus, sau s-a mutat în ţări cu populaţie mare din Asia – China, India, Bangladesh. Acum ne aflăm într-o (sau ne îndreptăm rapid spre o) eră a informaţiei. În care lucrurile se schimbă foarte rapid, se inventează noi tehnologii, iar oamenii sunt puşi în faţa unor noi realităţi, şi a necesităţii de a se adapta foarte repede la noutăţi. E necesar un efort adaptativ. Care cere o mai mare flexibilitate şi deschidere spre nou.

               Aceste realităţi presează în direcţia unei noi abordări a învăţământului, bazată pe experimentare, comunicare şi interacţiune interumană.

                Sistemul tradiţional de învăţământ de stat va reacţiona extrem de lent, şi se va adapta foarte încet la noile cerinţe, însă mediul privat este deja conectat la pulsul planetar. Trainerii de elită din Vest sau SUA deja ţin cursuri şi la noi în ţară, şi pe plan local se instruiesc noii formatori. Învăţăm, treptat, să ne valorificăm, în locul memoriei suprasolicitate, şi talentele latente, şi energiile stocate în mintea subconştientă.

                Pe măsură ce crizele economice apar, ele creează presiuni care ne determină să vrem mai mult, să dorim mai mult, şi să ne valorificăm la adevărata valoare potenţialul nostru latent. O vom face, măcar unii dintre noi, dacă vom alege progresul.

                Cei mai mulţi nu vor găsi la început resursele necesare, deoarece orice schimbare necesită timp, cheltuieli, şi un efort conştient. Însă nu prea mai avem de ales. E ca la maraton, alergi mai repede sau mai încet, dar păstrezi mişcarea. Altfel, dacă te opreşti, vei fi depăşit de cei din jur, şi înseamnă că practic ai abandonat cursa. Dar în viaţa de zi cu zi nu îţi poţi permite asta! De aceea un life coach - antrenor pentru viaţă - poate să devină treptat o soluţie strict necesară.