AUTOSABOTAREA, sau cum pot eu să-mi fac rău cu mâna mea

             O singură decizie greşită luată ACUM îţi poate afecta VIITORUL. Aşa că atenţia acordată fiecărei ALEGERI pe care tu o faci este esenţială. Dacă nu putem ghici viitorul, în mod cert îl putem crea chiar noi, prin decizii bine cântărite, şi analizate atât la nivel raţional, cât şi emoţional.

            Deciziile TALE îţi aparţin în totalitate, şi porţi întreaga responsabilitate asupra lor. Iar consecinţele lor te afectează în mod direct. Chiar dacă ai tendinţa să arunci pisica moartă peste gard, în ograda vecinului, şi să spui că altcineva e vinovat pentru soarta ta, unele alegeri făcute de tine în trecut sunt adesea determinante pentru prezentul tău. Nu eşti victima conjuncturilor, ci a propriilor tale decizii.

            Ne pretindem a fi raţionali, inteligenţi şi coerenţi, cu mintea deschisă, şi lucizi, dar realitatea îmi arată cu totul altceva. Luăm decizii sunt influenţa unor emoţii puternice, ne lăsăm duşi de val, şi devenim iraţionali. Iar aceste decizii iraţionale ne dezechilibrează pe termen lung. Mai mult, ne afectează familiile, copiii, colocatarii, anturajul, partenerii de viaţă sau de muncă.

            E ca la jocul de şah. O singură mutare neinspirată are adesea impact devastator asupra întregii partide! Pierderile pot fi irecuperabile, şi definitive! Însă orice şahist bun ştie că nu dă cu zarul, că nu joacă la loterie, şi că soarta întregii partide este numai şi numai în mâna lui. Claritatea gândirii şi cântărirea deciziilor bune este secretul succesului.

            Dacă la şah ai câteva ore per partidă în care mintea trebuie să-ţi fie clară, ascuţită şi în alertă, în viaţă mutări decisive poţi face oricând. Uneori fără presiunea timpului. Arta e să le amâni până când vei găsi un moment în care creierul tău este concentrat pe problemă, liber de emoţii negative, focusat pe rezultatul dorit.

            Dacă privim în jur, 15% dintre români suferă de alcoolism cronic, adică iau mult prea des decizia greşită de a continua. Chiar zilnic, se îmbată iar şi iar, spre disperarea familiilor care tot speră că preoţii, rugăciunile sau o minune divină le va aduce mintea la cap celor pe care i-au pierdut de multă vreme. De fapt, ei sunt deja profund implicaţi în procesul de autosabotare, şi au pierdut CONTROLUL propriilor fapte, şi al propriilor decizii. Iau decizii care privite din exterior par a fi lipsite de raţiune. Şi care duc la distrugerea lentă a organismului lor!

            Alcoolicul nu e singurul. Fumătorul, jucătorul, pariorul, narcomanul, afemeiatul, şi multe alte categorii de persoane se încadrează în categoria celor care se AUTOSABOTEAZĂ, adică îşi fac rău cu mâna lor! Iar vârful aisbergului în materie de autosabotare sunt cei care agresează grav alte persoane, şi cei care distrug fizic propria lor persoană – sinucigaşii. Pentru ultimele două categorii, medicul psihiatru intervine cu medicamente care să le amorţească complet emoţiile negative, să-i împiedice astfel să-şi facă rău lor, sau celor din jur. Însă pentru restul, care se autodistrug lent, introducându-şi în corp diverse otrăvuri, sau făcând diverse acţiuni nocive, care le fac rău pe termen lung, suportul psihologului este o opţiune.

            Însă partea cea mai interesantă este aceea că SABOTORUL propriei persoane va refuza orice ajutor în cele mai multe cazuri! Cum să mă salveze cineva pe mine, dacă eu vreau de fapt să mă AUTODISTRUG? E o decizie luată, asumată, şi păstrată la nivel subconştient de către fiecare sabotor.

            Aşa că persoana care se AUTOSABOTEAZĂ vrea, la nivel subconştient, să-şi facă rău! Primul simptom este REFUZUL oricărui ajutor extern, mai ales de specialitate! Va acuza, se va sustrage, va ataca, va arunca jigniri şi cuvinte urâte cu orice ocazie, totul pentru a ascunde suferinţa lui reală!

            Nu va recunoaşte vreo afecţiune mentală, ci va considera că are o KARMA, o destinaţie spre care se va îndrepta cu o determinare inconştientă, dusă la extrem, decis să se autodistrugă în ciuda eforturilor oricui de a încerca salvarea sa. Iar încercările rudelor de salvare sau ajutor îl vor enerva tot mai tare, crescându-i şi mai mult agresivitatea împotriva propriei sale persoane, dar şi cea împotriva altora.

            În aceste cazuri de autosabotare există două alternative: Cea fericită, mai rară, în care suferinţa autoprovocată dusă la extrem îl determină pe sabotor să se oprească, şi să ceară ajutor specializat, sau varianta cea mai frecventă, în care opera de autodistrugere este dusă la îndeplinire cu consecvenţă, an de an, lună de lună, zi de zi şi oră de oră, până la clacarea psihică iremediabilă sau chiar până la moarte.

            Dacă şi tu cunoşti cazuri de acest gen, fereşte-te să intervii brutal, cu sfaturi „utile” sau indicaţii despre cum crezi tu că ar trebui ei să se poarte. Dă-le doar acest articol. Rareori le va folosi, dar tu ţi-ai făcut datoria. I-ai informat. Asta am făcut şi eu. Restul depinde de fiecare individ în parte, să ia deciziile optime pentru a opri propriul proces de autosabotare. (Daniel Moiş – trainer, psiholog, life-coach).