Tu ce alegi?

            Multă lume mă întreabă: Cât durează şedinţele tale de life coaching? Le răspund simplu, durează cât alege clientul să acceseze. E ca şi când pleci într-o călătorie, şi vrei să ştii cât mai exact cât costă şi ce durată are călătoria.

            Ei bine, tu ai pornit într-o călătorie atunci când ai venit pe lume, explorezi planeta pământ, şi habar nu ai când şi unde te vei opri. Tot ce ştii e că poţi face această călătorie mai rapidă, mai confortabilă, mai plăcută, şi poţi alege alături de cine o vei face! Până la urmă, finalul ei devine nesemnificativ, important e să îţi atingi scopurile, să eviţi durerea, şi să savurezi cât mai multe plăceri.

            Şi la fel, deosebit de important e să iei decizii, să ştii să faci alegeri. Pentru că ele vor determina cât de plăcută, confortabilă, rapidă sau comodă va fi călătoria ta. Dacă alegi să mergi pe jos sau cu bicicleta, cu căruţa sau cu automobilul, cu Loganul sau cu Mercedesul, cu viteze mici sau cu pedala la podea... totul depinde de tine. Tot tu decizi, şi aplici în această călătorie, care e mediul tău înconjurător. Poţi alerga pe o şosea asfaltată, sau o iei uneori pe arătură. Îţi alegi şi tovarăşii de drum, sau oferi altuia posibilitatea să-i aleagă el în locul tău, în speranţa că alţii văd mai bine, şi vor face ei alegeri mai inspirate pentru tine.

            Partea bună e că în orice moment, poţi schimba atât drumul ales iniţial de tine, destinaţia ta, cât şi condiţiile de confort, sau anturajul, oamenii alături de care călătoreşti. Însă schimbările costă, sunt dificile, şi presupun alegeri responsabile. Aşa că deseori le amâni. Şi iar le amâni, şi dacă le eviţi prea multă vreme, tinzi să te simţim confortabil, în ciuda greutăţilor drumului. Te-ai obişnuit cu drumul greu, cu poverile cărate în spate, aşa că transferul lor către un portbagaj ţi se pare a fi o iluzie, sau o aventură mult prea riscantă.

            Dar a călători confortabil e o experienţă, şi ca orice altă experienţă, se poate învăţa. Iar acest proces de învăţare începe în copilărie, unde ţi se explică faptul că muuulte informaţii acumulate te pot ajuta. Înveţi despre mersul pe jos, sau chiar despre căruţe sau biciclete, deoarece automobilul sau avionul încă nu fuseseră inventate pe vremea când cărţile tale au fost scrise, sau programa ta şcolară a fost întocmită. Ţi se sugerează discret că bicicleta e cel mai confortabil mijloc de transport, şi că mersul pe jos e cel mai sănătos, iar 8-10 ore de mers pe jos zilnic îţi face piciorul frumos. Chiar cărând poverile altora. Că aşa se cade. Şi dupa 12 ani în care te antrenezi zilnic la cărat poveri, multe din ele inutile şi artificial create, cu scopul declarat de a te căli, ai deja impresia că acesta e sensul vieţii tale, pentru simplul motiv că şi părinţii sau bunicii tăi au fost înregimentaţi în acelaşi sistem!

            Ieşi din instituţiile de învăţământ (ar fi impropriu, în viziunea mea, să le numesc şcoli), cu ideile secolului trecut băgate în cap, şi cu convingerea că doar o căruţă e mult mai confortabilă decât mersul pe jos! Cât despre automobil, îl privim cu milă. E scump, e poluant, şi se mai şi strică uneori, necesitând reparaţii costisitoare! Tot spinarea e mai bună pentru a căra marfa! Şi singura marfă bună e cea a altora. Riscul deteriorării ei nu te mai priveşte! Ai o grijă mai puţin!

            Iar dacă vine cineva, un life coach asemeni mie, şi îţi spune baliverne despre performanţe, eficienţă, fercire, succes, e ca şi cum ţi-ar vorbi despre avioane, sau despre automobile rapide, cu mulţi cai putere. Ignoră-l agresiv. Neagă-i capacităţile didactice, organizatorice, organizaţionale sau spirituale.            

            E oricum prea greu acum pentru tine să mai schimbi ceva, să înveţi să conduci, să îţi iei carnetul, să intri în rate pentru automobil. Ce, bunicii aveau automobile? Şi au trăit peste 80 de ani! Deci lasă lucrurile cum au fost, şi trage mai departe. Pentru alţii. Doar nu o să te apuci acum să-ţi iei carnetul de conducere, să mai faci vreo 10-20 de ore de studiu practic, după ce ai tras 12 ani învăţând despre căruţe, şi oricum nu ţi-a folosit la nimic. Dacă în 12 ani n-ai învăţat nimic util, la ce să mai pierzi încă 2-3 luni din viaţă? Oricum e destul de împovărată, şi şefii tăi te presează să cari tot mai mult, mai repede, şi pe bani tot mai puţini, aşa că eşti deja grăbit şi foarte ocupat...         

            Carnetul de conducere al propriei tale vieţi? La ce bun? Oricum examenul e practic, nu se poate rezolva, şi există riscul să-l pici, deci mai bine lasă-l pentru alţii. Să se chinuie ei să conducă rapid şi cu mare atenţie automobilul succesului, performanţei, eficienţei, făcând doar ei slalom prin gropile imprevizibile din asfalt!