Maria Montessori - învăţământul de stat e un fals!

Maria Montessori - învăţământul de stat e un fals!

                Maria Montessori a spus acum 57de ani, în cartea ei, că noi, ca şi copii, avem tot ce e nevoie, o genialitate nativă, doar că învăţământul de stat o distruge, o împiedică să se exprime, o minimalizează şi o nivelează. Individualitatea poate fi încurajată să se exprime, sau poate fi reprimată, blocată, înlocuită cu un surogat de educaţie formală.

                Regimurile totalitare, fie ele pretins socialiste, sau pretins democratice, au avut un numitor comun: Guvernarea prin FRICĂ, prin supunere, prin impunerea unor norme destinate înrobirii omului într-un sistem pur tehnic. Sensul vieţii individului pare a fi servirea necondiţionată a instituţiei, firmei sau multinaţionalei, angrenarea într-un sistem menit să profite, să stoarcă omul de energie. Totul în schimbul unui minim necesar pentru supravieţuire, sau chiar mai puţin.

                Până şi cuvântul „serviciu” vine de la serv, a servi. Iar convingerea că doar servind opt ore pe zi putem supravieţui este dovada că sistemul e disfuncţional, depăşit, aflat în opoziţie cu ceea ce ne dorim, fiecare dintre noi: O viaţă fericită, liberă, îmbelşugată, o stare de fericire, sănătate, mulţumire...

                Mă uit în jur şi constat că pentru multe persoane, aceste dorinţe normale, naturale, sunt considerate a fi vise irealizabile, şi praguri imposibil de atins. Maria Montessori are dreptate, noi putem mai mult, avem tot ce ne trebuie, şi găsirea sensurilor vieţilor noastre ar putea să devină, dacă vom dori, o prioritate.

                Dar noi nu vedem acest adevăr atât de simplu, pentru că spălarea creierului a funcţionat. Dacă un adult poate fi păcălit uneori mai greu, cu copilul lucrurile sunt extrem de simple. Toate aberaţiile pe care el le preia din familie ca fiind adevăruri absolute în primii ani de viaţă se transformă, pe nesimţite, în sistemul lui fals de valori, în credinţele sale disfuncţionale, iraţionale şi dezadaptative... Odată crescut, copilul PĂSTREAZĂ dresajul social asimilat cândva, aşa cum copiii crescuţi de lupi rămân toată viaţa nişte animale, şi nu mai reuşesc să se recupereze niciodată. Ei nu mai vorbesc, nu se îmbracă, şi mănâncă doar folosind gura...

                Exact la fel stau lucrurile cu copilul crescut în sisteme totalitare, el are frica PĂRINŢILOR SĂI adânc întipărită în educaţie, şi singura sa modalitate de relaţionare şi funcţionare este cea bazată pe evitarea durerii. Căutarea plăcerii este pentru el o greşeală, o infracţiune nepermisă, care rareori îi permite să se exprime, să se bucure de viaţă, să caute experienţe noi.

                Însă oamenii se pot schimba, se maturizează, şi uneori realizează în ce mentalitate păguboasă rulează. Suferinţa îi trezeşte, şi îi împinge să caute soluţii. Să redescopere copilul interior, cel corect, inteligent, funcţional, şi genial. Odată eliberat, copilul interior sparge toate tiparele disfuncţionale, şi începe să trăiască la cote maxime. Fricile dispar ca prin minune, şi evitarea durerii încetează să mai fie un scop în viaţă. Curajul proaspăt dobândit se transformă în iniţiativă, în creativitate, în energie psihică debordantă. Şi adultul începe să funcţioneze, să caute sens în acţiunile lui, şi să înceteze să mai fie sclav prost plătit în slujba altora, doar pentru că i s-a sugerat cândva că aşa trebuie (?!) sau că altă soluţie nu există!.

                Însă DORINŢA reală de schimbare apare doar atunci şi numai atunci, când suferinţa devine insuportabilă, dureroasă, sau se transformă în suferinţă fizică de nesuportat. O boală, un accident, o pierdere, pot descătuşa acele energii aflate în stare latentă, şi pot propulsa adultul obedient, supus, îndobitocit, spre culmile eficienţei, fericirii şi succesului.

                Iar copiii care au început din copilărie să studieze în sistemul Montessori au creat performanţă, şi au dat dovadă de creativitate nelimitată. Un exemplu sunt fondatorii motorului de căutare Google... absolvenţi de sistem Montessori.

                Tu cum îţi educi copiii, prin critică, pe principiul EVITĂRII DURERII, sau ai în vedere genialitatea lor nativă, pe care o laşi să se exprime necondiţionat?