INVINGEM STRESUL 

Nu vreau să o supăr pe mama!

/ by Daniel Mois / Nu sunt comentarii!

Nu vreau să o supăr pe mama!

Este argumentul cel mai des invocat pentru acceptarea şi perpetuarea nefericirii personale! Aş vrea să fac asta, sau aialaltă, însă nu o fac pentru că s-ar supăra foarte tare mama!  Lista e lungă, şi zilnic întâlnesc cazuri de persoane care nu vor să o supere pe mama! Câteva exemple reale, anonime şi simplificate la maximum:

-          Îl iubesc mult pe X, dar trebuie neapărat să rup definitiv relaţia cu el, ca să nu o supăr pe mama.

-          Îmi urăsc partenerul de viaţă, mă înşală, e alcoolic, nu aduce bani, nu mă suportă, dar mama nu vrea ca eu să divorţez, că s-ar face ea de râs în sat, aşa că tac şi suport! Nu vreau să o supăr pe mama!

-          Mi-ar fi plăcut să fac conservatorul, să fiu cântăreaţă, dar am mers la Politehnică pentru că aşa a vrut mama, şi eu n-am vrut să o supăr!

-          Aveam o firmă, a mers bine, dar mama a insistat să mă angajez undeva, ca să am şi eu ca toată lumea un loc de muncă sigur, aşa că am închis firma şi acum lucrez pe un salariu de nimic, într-un mediu toxic, cu un şef abuziv, şi sunt în depresie.

-          Doream să îmi cresc eu copilul, dar mama a insistat să-l duc la creşă de la 6 luni şi să merg la muncă. Acum copilul e bolnav, are astm, plânge toată noaptea, şi face febră mereu...

-          Mă înţeleg bine cu soţia, dar mama mă sună de 5 ori pe zi, şi mereu are nevoie de câte ceva. Merg zilnic la ea, şi petrec cea mai mare parte din timp ajutând-o, aşa că nu mai am timp prea mult pentru familia mea.

-          Aveam un job bun, dar a trebuit să renunţ la el pentru că mama e în vârstă, şi are nevoie de sprijin permanent. M-am mutat la ea de tot, spre disperarea copilului, şi a soţului meu care nu mă înţelege şi care vrea acum să divorţeze.

-          Mi-ar place tare mult să-mi cultiv grădina, dar mama nu-mi permite, deşi am 52 de ani, sunt căsătorit, şi am doi copii majori.

                Doar că mama e şi ea om, şi indiferent cât de mult o iubim, ne e greu să acceptăm că ea poate acţiona adesea deficitar, limitativ, disfuncţional! Că prin pretenţiile ei, prin impunerea unor convingeri învechite, prin ideile ei, ne poate limita, agresa sau uneori chiar distruge lent!

                Ca şi copii, am fost învăţaţi de la cea mai fragedă vârstă că mama e cea mai bună din lume, şi că tot ce spune ea este extrem de important pentru noi. Că ne vrea binele, şi că dacă o ascultăm, suntem buni. Aşa că la vârsta adultă tindem să păstrăm acest tipar infantil, şi să credem cu tărie că mama ne vrea binele, şi că ajutorul ei e oricând binevenit, iar noi suntem obligaţi să-l primim, ca formă de apreciere pentru ea. Şi mai ales că ieşirea din cuvântul ei e rebeliune, e lipsă de respect şi că „nu se cade” să o supărăm sub nici un motiv.

                Dar mama, săraca, a trăit într-un sistem totalitar, bazat pe frică, pe reprimare, pe impunerea cu forţa a unor modele, şi ea uneori a rămas ancorată în acel trecut. Poate nu a mai găsit tăria să se schimbe, sau atenţia ca să observe schimbările radicale care au loc în societate. Poate încă mai crede în basmul de mult expirat cu facultatea care garantează un loc de muncă sigur, pe viaţă, sau în faptul că statul ajută „întotdeauna” tinerii să-şi facă un drum în viaţă. Şi că efortul personal nu are valoare, ci doar hârtia, diploma, patalamaua, e deja arhisuficientă pentru un loc de muncă mai călduţ. Sunt miturile generaţiei ei, şi ea încă crede cu tărie în ele, fiind disonantă! Adică va refuza orice alt sistem de valori, chiar unul bine argumentat sau dovedit cu probe imbatabile. Va susţine ceea ce ea deja „ştie”, în ciuda tuturor dovezilor contrare!

                Mama rămâne mamă, angajată la stat şi pensionată tot de la stat, din acelaşi job, după 35 de ani vechime, mamă pentru care statul este centrul universului, şi orice altă variantă este perdantă, nedorită sau inexistentă. E inutil să te consulţi cu ea dacă vrei să deschizi o firmă sau să faci un curs de calificare, dacă vrei să cumperi o casă sau o maşină. Convingerile ei învechite, depăşite de realităţile erei informaţionale vor rămâne de neschimbat, şi dorinţa ei de a te salva are mereu tendinţa de a te readuce în perioada copilăriei, de a te retransforma, dacă se mai poate, în copilul ascultător şi docil de atunci.

                Şi da, se poate, dacă tu accepţi asta, dacă tu admiţi că mama este punctul tău de reper, şi dacă ai tendinţa să o confunzi cu consultantul, juristul, avocatul, contabilul, psihologul sau expertul în domeniul în care ai nevoie de un sfat personal cu impact asupra mediului tău profesional.

                Influenţa mamei asupra ta este incontestabilă, dar e sarcina ta să permiţi sau să LIMITEZI amestecul ei în viaţa ta personală, familială, socială sau profesională. Tu alegi dacă te consulţi cu prietenii, experţii, profesioniştii, sau doar cu oamenii la care ţii, şi care îşi oferă sfaturile şi ajutorul complet dezinteresat, dar şi complet neprofesionalizat, încercând totodată să impună clauza celui care are întotdeauna dreptate. Iar înaintarea în vârstă agravează nesiguranţa mamelor, temerile lor, şi prin asta accentuează nevoia lor de control, de a dirija şi coordona vieţile altora, mai ales a celor apropiaţi.

                E greu să eviţi capcanele de acest gen, pentru că mama reprezintă în sistemul de valori al copilului tău interior, însăşi autoritatea. Şi tendinţa de a cădea în capcană, de a accepta rolul de salvat, de supus, de copil imatur, există la orice vârstă.

                Distribuie acest material persoanelor pe care le ştii, şi care sunt încă dependente de mama, şi mai ales de frica de a nu o supăra, dezamăgi, ofensa, indiferent ce sacrificiu presupune asta. Oameni care mai au de învăţat să îşi asume singuri responsabilitatea ALEGERILOR şi DECIZIILOR proprii.



Comentarii

Adaugare comentarii

*

*

*