INVINGEM STRESUL 

Creatorii

/ by Daniel Mois / Nu sunt comentarii!

               Creatorii sunt pur şi simplu curioşi. În loc să se mulţumească cu puţin, ei caută mereu oportunităţi noi. Caută cel mai bun job, deşi au deja unul de care nu sunt şi nu vor fi niciodată mulţumiţi. Odată găsit jobul ideal, caută să deschidă afacerea proprie, pe care o pot conduce eficient, şi îşi pot îmbunătăţi continuu performanţele.

                La fel se întâmplă şi în relaţie. Nu se căsătoresc cu prima dragoste, pe care să o dezamăgească mai târziu, doar pentru că aşa face „toată lumea” din jurul lor. Lor le place să experimenteze, să caute, să studieze bine problema înainte de a alege să-şi asume responsabilitatea unei familii. Alegând varianta optimă din mai multe posibilităţi existente, după o analiză raţională şi emoţională temeinică.

                La cumpărarea unei case, în loc să ia primul credit care li se oferă, ei preferă să compare ofertele, să studieze problema în detaliu şi să calculeze exact ce câştigă şi ce pierd luând creditul. Apoi aleg să amâne cu câţiva ani cumpărarea casei, preferând să facă economii. Sau să cumpere ceva mai accesibil pentru început, crescând progresiv.

                La fel, în relaţiile interumane, în loc să accepte gaşca de prieteni cu care pot să iasă la o bere, ei se vor zbate să-i înlocuiască pe aceştia cu experţi, cu specialişti, cu oameni de înaltă calitate, pentru ca timpul petrecut cu ei să le aducă satisfacţii intelectuale deosebite. Ei nu se vor mulţumi cu faptul că sunt doar într-un grup de persoane, ci vor căuta oportunităţi de a se asocia, de a se dezvolta, de a crea ei înşişi grupuri de calitate. Sau de a transforma mediul social în aşa fel încât acesta să devină atractiv pentru persoanele valoroase cu care doresc ei să interacţioneze.

                Creatorii vor face probabil o facultate, însă rareori se vor opri aici. Nici diplomele formale de masterat nu-i vor limita, ci vor avea acces rapid şi uşor la conceptul de învăţare permanentă, fiind mereu dispuşi să asimileze noi şi noi cunoştinţe, să citească despre noutăţile de ultimă oră, despre descoperirile şi tehnologiile abia apărute. Profesional, vor fi într-o permanentă pregătire, deschişi la nou, şi avizi de performanţă. Vor căuta să înveţe de la elite, de la profesionişti, fiind axaţi pe dorinţa reală de a afla cât mai mult.

                Ei trec prin viaţă lăsând urme adânci, presărând creaţiile lor peste tot, şi ridicând alte persoane, astfel încât impactul lor pozitiv asupra planetei să fie unul semnificativ.

                Creatorii sunt diferiţi, sunt performanţi, vor tot mai mult, vor să facă lucrurile tot mai bine, ca nişte adevăraţi magicieni ai timpurilor moderne.

 



Comentarii

Adaugare comentarii

*

*

*