Sufăr sau acţionez?

                Sufăr sau acţionez? Este o dilema veche de secole: Dacă să mă complac în suferinţă, sau să acţionez pentru a schimba situaţia. Fiecare din noi se confruntă cu ea, şi de regulă inacţiunea câştigă. Suferinţa indică destul de clar o NEVOIE inconştientă de schimbare, necesitatea ei, şi faptul că momentul acţiunii se apropie. Intensitatea suferinţei ne arată dacă momentul a sosit, sau dacă mai putem suporta puţin durerea sufletească.

                Interesant e că zona de confort ne presează să rămânem în ea, să nu acţionăm, să nu schimbăm nimic, în ciuda nevoii presante de schimbare, şi a situaţiilor neplăcute, tot mai greu de suportat. Însă momentul acţiunii nu a venit, şi de regulă vine doar când suferinţa este la limita suportabilităţii.

                În mod similar procedăm atât la durerile dentare, cât şi la cele sufleteşti. Frica de dentist este comparabilă, dar totuşi mai mică decât frica de psiholog! De stomatolog te temi din perspectiva durerii fizice, însă faţă de psiholog experimentezi şi sentimente de ruşine şi vinovăţie, pe lângă durerea sufletească!

                La dentist e simplu, majoritatea dentiştilor sunt profesionişti, şi reuşesc intervenţiile în peste 95% din cazuri. Dar psihologia ca ştiinţă este încă la început, şi majoritatea psihologilor cu formare în psihoterapie sau consiliere sunt încă amatori, muncind adesea în alte locuri, şi practicând la cabinetul individual doar câteva ore doar după cele 8 ore de la serviciu! Iar gradul de reuşită este undeva între 50 şi 80%, fiind dependent nu doar de calificarea psihologului, ci şi de compatibilitatea echipei psiholog-client, şi de implicarea ambilor în procesul terapeutic. Deci spre deosebire de stomatolog, unde ai doar de ţinut gura deschisă şi de suportat durerea fizică, la psiholog participi activ la procesul TĂU de autovindecare!

                De aici, lipsa de grabă pentru a apela la terapie, de a acţiona, de a-ţi asuma responsabilitatea propriei vindecări, propriei terapii. Este un efort considerabil, comun, de echipă, şi se bazează în mare măsură pe alianţa terapeutică. Este mult mai comod să suferi în tăcere, să ascunzi problemele atât în faţa altora, cât şi chiar în faţa propriei tale conştiinţe. Poţi să îţi ascunzi suferinţa sub o mască, să reprimi sentimentele negative, să le înghiţi, sperând că măcar cei din jur nu le vor observa.

                Doar în momentul în care presiunea sentimentelor reprimate izbucneşte pe neaşteptate, găsim tăria de a schimba ceva. Însă uneori avalanşa lor e copleşitoare, şi te poate doborî. E mai bine să nu aştepţi momentul în care suferinţa te doboară!

                Cât despre acţiune, fără să ai vreo garanţie a reuşitei, ai datoria să faci ceva pentru tine, oricât de dificil ar părea, şi oricât de mici par la prima vedere şansele tale. Orice acţiune, oricât de modestă, este superioară ca rezultat inacţiunii şi reprimării suferinţei!