Relaţia toxică - cum o recunoşti?

Relaţia toxică - cum o recunoşti?

                El se poartă urât cu mine, îmi vorbeşte urât, mă desconsideră, e agresiv... dar îl iubesc. Aşa începe povestea ei, şi aud atât de des acest scenariu încât acum simt nevoia să îl împărtăşesc cu voi. Ştiu că o femeie investeşte multe speranţe într-o relaţie, şi nu renunţă uşor la ea după ce a investit sentimente... însă oricum privesc lucrurile, o doză de sado-masochism există. Mai exact, un cerc vicios, un agresor şi o victimă. Agresorul e tot mai agresiv pe zi ce trece, şi victima e tot mai disperată. Şi da, tot ea, victima, este cea care se simte vinovată, tot ea, numai ea, vrea să repare relaţia, să facă ceva pentru a schimba comportamentul lui, să spere că e ceva trecător. Că furia lui, alcoolismul, agresivitatea sau mania lui de a juca la păcănele sunt doar comportamente nedorite, şi că puţină morală ar fi suficientă pentru a corecta şi a schimba lucrurile în bine.

                Dar eu nu m-am născut ieri, şi nu mai cred în basme. Mai mult, ştiu că aceste comportamente agresive, toxice, compulsive, au o cauză mentală profundă, şi ascund o suferinţă puternică, reprimată multă vreme, mascată, care abia acum iese la lumină. Şi iese pe neaşteptate, uneori vulcanic, în momentele critice. Se manifestă violent chiar cu persoanele apropiate, şi lipsa totală a autocontrolului arată că nu e de glumit. Compulsiile, aceste bombe cu efect întârziat, ne determină să explodăm. Sau să apelăm la surogate toxice, dăunătoare, costisitoare, pentru a fi capabili să fugim măcar temporar de o realitate incomodă. Iar această realitate este atât de insuportabilă, încât mascarea ei superficială cu alcool, locuri, ţigări sau alte comportamente incontrolabile este o necesitate presantă, de neevitat.

                Încă n-am întâlnit alcoolic să bea de plăcere! Băutura este o nevoie incontrolabilă pentru ei, un mod de a fugi de realitate, de a se refugia, măcar temporar, într-o zonă în care durerea sufletească insuportabilă este amorţită pentru câteva ore. Alcoolul este medicamentul care amorţeşte durerea sufletească, umple temporar, ca un surogat, golul interior din suflete. La fel sunt şi celelalte vicii, indiferent dacă ele se cheamă aventuri, jocuri de noroc, muncă în exces sau fumat incontrolabil.

                Golul sufletesc atrage după sine o nevoie de autosabotare, în fond o autodistrugere mai lentă. Aici e vorba de o lipsă de sens al vieţii, de absenţa unui ideal, de incapacitatea de a stabili un scop clar, şi de dezorientare existenţială. Iar viciile sunt doar o fugă temporară de realitate, un mod de a evita să o înfrunţi chiar acum, de a muta momentul cu câteva ore mai spre viitor, de a elibera momentul ACUM de presiune.

                Problema acestor persoane este că atrag, fără să vrea, suferinţa lor sufletească şi asupra familiei şi a partenerei lor de viaţă. Aceasta, fie soţie sau doar prietenă, este convinsă că e vorba de ceva trecător, de o rătăcire temporară, şi speră că lucrurile se vor corecta de la sine, sau că o discuţie sau o ceartă poate restabili comportamentul social adecvat al iubitului lor! Ele nu pot face deosebirea dintre suferinţa sufletească majoră, şi micile derapaje, sau între tulburările de personalitate şi comportamentele nedorite! Agresivitatea în exces nu e dată de lipsa de bună creştere, ci de excesul uneori insuportabil de durere sufletească! Iar logica, raţiunea, morala şi critica agravează şi mai tare lipsa de sens, sentimentele de ruşine şi vinovăţie care au provocat aceste disfuncţionalităţi!

                Cu alte cuvinte, dacă eşti într-o relaţie toxică, încetează să mai încerci să o repari prin critici, sau să crezi că omul se va schimba de la sine doar pentru că tu vrei asta (şi el nu!). Acceptă realitatea, şi faptul că o suferinţă sufletească majoră dispare doar după ce se acţionează asupra cauzelor profunde care au provocat-o. Sunt cauze persistente şi vechi de zeci de ani, pe care doar experţii le pot descoperi şi ameliora, şi asta numai şi numai cu acordul şi cooperarea totală a celui afectat. Care de regulă îşi neagă agresiv problemele, refuzând orice intervenţie asupra lor.

                Aş întreba partenera victimizată de ce alege să mai rămână în acea relaţie, mai ales că ea deja vede că partenerul refuză să schimbe ceva tocmai prin negarea problemei. Numai şi numai acceptarea existenţei unei suferinţe sufleteşti poate fi primul pas pentru a începe procesul de schimbare.