Dezvoltare personală peste noapte?

Dezvoltare personală peste noapte?

                Este întrebarea fiecărui client, uneori neexprimată. Este dorinţa copilului interior de a creşte în salturi, de a zbura până la lună instantaneu. Este credinţa falsă, specifică perioadei cpilăriei, că totul e posibil fără efort, prin metode miraculoase. Ca şi life coach, şi trainer de dezvoltare personală, mă văd obligat să explic fiecărui client în parte de la început că rezultatele apar progresiv, lent, şi personalizat, în ritmul fiecăruia. Şi că orice salt cantitativ este în detrimentul calităţii.

                Comparativ, e ca şi cum ai de urcat pe un bloc cu 10 etaje, şi ai diverse variante. Sunt convins că vrei să ajungi foarte rapid, însă dacă fac o comparaţie între energia necesară şi rezultatele obţinute, nu îţi recomand să urci ca alpinistul, pe o coardă ancorată pe acoperiş. Pe lângă riscuri, există efortul major şi necesitatea unei condiţii fizice de excepţie, a unui curaj nebun şi a unei ambiţii extreme. Personal, am urcat pe scări. O poate face oricine, lent, treptat, pas cu pas, din treaptă în treaptă. Odihnindu-te, făcând pauze la început la fiecare etaj, dacă e cazul, şi chiar şi pe palierul dintre etaje. Oricum o iei, vei risca infinit mai puţin, şi vei ajunge mai repede decât alpinistul care urcă pe coardă. Şi ce e mai important, e că ajungi tot pe bloc, însă cu un efort minim. Mai mult, poţi repeta oricând experienţa, în fiecare zi, fără ajutorul meu, şi fără un antrenament special. Respectând doar ritmul tău, şi progresând treptat.

                Dacă stai în exteriorul clădirii, şi nu ai timp să arunci o privire la treptele din interior, şi îţi suceşti gâtul ca să vezi cât e de înaltă clădirea, şi e foarte uşor să decretezi că e extrem de dificil de urcat pe acoperiş. Şi da, ai perfectă dreptate! Pentru tine este dificil, sau chiar imposibil. E incomod să te înscrii la o şcoală de alpinism, şi să faci zilnic, ani de zile, exerciţii pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice, doar pentru a fi capabil să urci pe un bloc. Îţi lipseşte atât motivaţia, cât mai ales dispoziţia de a căuta şi descoperi metoda optimă, care presupune un minimum de pregătire, şi un minimum de efort. Nu este vorba de lene sau comoditate, ci doar de eficienţă. Dacă există scări, e bine să le folosesc!

                Însă cei mai toxici indivizi sunt cei care refuză să accepte existenţa scărilor interioare, şi care refuză ideea de a mai urca vreodată. Şi aici nu mă refer doar la blocul cu 10 etaje, ci metaforic fac comparaţie cu viaţa lor. Li s-a spus deja clar, încă din copilărie, că viaţa e  grea, dificilă, şi în general nefericită, că trebuie să munceşti din greu pentru un venit mic, şi sistemul lor de valori refuză să mai accepte şi altceva. Sunt bine spălaţi pe creier! Aşa că devin din start adversarii oricărei idei care se împotriveşte convingerilor lor dezadaptative. Doar ei ştiu cel mai bine! Au o experienţă de viaţă bogată, presărată cu traume şi eşecuri, şi orice om fericit, realizat, adaptat la NOILE realităţi ale zilelor noastre este un inamic care contrazice credinţele lor depăşite de evenimente. Atitudinea lor de „Gică-contra” e atât de adânc înrădăcinată în ei, încât devin disonanţi, şi nu mai cedează nici măcar în faţa probelor. Nu mai cred ce VĂD cu ochii lor, ci cred doar ceea ce ŞTIU ei din experienţă, din trecutul lor, din ce li s-a spus cândva. Realitatea de azi, vizibilă, palpabilă, verificabilă, este ignorată.

                E realitatea lor interioară, mai puternică decât  argumentele, dovezile sau lucrurile evidente şi vizibile sau măsurabile. Şi o pot reconfirma pentru că ei, disonanţii, văd numai şi numai propriile lor argumente. Dezvoltarea personală nu funcţionează, dacă după un curs de 2-3 ore pe tema asta ei au rămas la fel, şi tu ai rămas la fel, şi schimbările majore nu sunt vizibile imediat! Şi aici le dau dreptate, procesul de dezvoltare personală nu e ceva vizibil, ceva rapid, ceva instant sau ceva miraculos. E doar o evoluţie lentă, normală în viaţa unui om, o maturizare emoţională, o dobândire a unei înţelepciuni, e un proces care de regulă durează zeci de ani, dar care se poate accelera la câteva luni prin traininguri de specialitate, prin metode şi tehnici specifice, prin perseverenţă combinată cu răbdare. Procesul de maturizare pe care îl poţi atinge natural (şi nu întotdeauna) doar după vârsta de 60 de ani (când poate nu îţi mai e util) poate fi accelerat, astfel că în doar câteva luni de zile ajungi la un nivel de inteligenţă emoţională similar unui om trecut prin viaţă, învăţând din experienţele altora, şi experimentând chiar tu într-un ritm mai accelerat, trăind mai multe oportunităţi, şi accesând curajul de a acţiona, de a decide corect şi rapid, de a trăi intens viaţa ta, sub ghidarea unui mentor, trainer sau life coach. Cu asta mă ocup, şi ştiu ce spun! Daniel Moiş – life coach.