Emoţiile ne ghidează viaţa!

                 Iar ignorarea emoţiilor se plăteşte cu nefericirea! Ele există, le exprimăm în fiecare secundă a vieţii noastre, şi fac parte din noi! Obiceiul toxic de a le reprima, de a le ascunde, de a le considera a fi slăbiciuni, este blestemul generaţiilor crescute în regimuri totalitare. Aceste regimuri conduc bazându-se pe frică, pe supunere, pe ideea de a controla orice manifestare, iar victimele acestora sunt oamenii obligaţi să poarte mereu o mască. Oameni obligaţi să devină adevăraţi actori profesionişti, care lucrează 16 ore pe zi, 7 zile din 7, inclusiv în week-end, cu scopul clar de a se proteja, de a-şi salva viaţa, de a supravieţui şi a trăi măcar decent. Indivizi obligaţi de realitate să poarte continuu o mască socială, şi care ajung să o asimileze, să nu se mai poată despărţi de ea, să-şi dedubleze personalitatea reală, folosind falsul ca mijloc de protecţie.

                Este o separare, o rupere, o ascundere a feţei reale din cauza fricii sub masca falsă, dar adaptativă. E un mecanism natural de supravieţuire, este ca o boală psihică, dar care prin existenţa ei te salvează de la moarte, de la tortură, de la oprimare.

                Românii au practicat cultul personalităţii zeci de ani, aplaudând cuplul prezidenţial, fără să obiecteze, deoarece mintea lor era ruptă în două. Una secretă, interioară, în care ŞTIAU cum stau lucrurile, şi una falsă, actoricească, o mască socială, în care ne autominţeam, cu mai mult sau mai puţin succes, spunându-ne că e bine aşa, şi că dacă toată lumea aplaudă, şi scandează lozinci, o putem face şi noi, conformându-ne complet, fără a mai avea nevoia de a ne opune unui sistem bolnav.

                Mai mult, copiii acestor generaţii preiau involuntar comportamentele disfuncţionale, învăţate, ale părinţilor lor! Nevoia de a minţi propria persoană, de a ascunde un adevăr incomod sub o mască, s-a perpetuat şi la noua generaţie. Care a preluat automat un tipar parental disfuncţional, fără să realizeze iniţial că vremurile s-au cam schimbat, şi că azi trăim în altă lume. Iar cei care deschid ochii, şi îşi dau seama de adevăr, sunt respinşi brutal şi criticaţi violent tocmai de părinţii lor, încă ancoraţi în trecut, şi prea puţin dispuşi să se mai adapteze la noua realitate, la societatea informaţională.

                Politica struţului, de a ascunde capul în nisip, de a refuza să vadă adevărurile incomode, a dat naştere la un fenomen de negare în masă. Lăudăm participanţii români la olimpiade, premianţii şi geniile, însă refuzăm să acceptăm că aproape jumătate din cei care termină liceul pică la bacalaureat, şi că un sfert dintre ei au note între unu şi doi... Mergem la vot cu mândrie, însă nu acceptăm că majoritatea candidaţilor electorali sunt nişte infractori, selectaţi pe baza unui singur criteriu, cât au furat anterior, ca să îşi poată finanţa singuri propria campanie electorală. Ne mândrim că suntem români, dar uităm că luăm, ca ţară, credite de câteva miliarde de euro anual pentru a achita salarii şi pensii, crescând continuu datoria externă pentru care abia dacă mai rezistăm să plătim dobânzile.

                Orice emoţie reprimată, acumulată, neeliberată, se transformă într-o povară sufletească. Orice minciună devine o sursă de stres permanentă, şi mai ales repetată. Simpla reamintire a măştii, evocarea ei, o readuce în actualitate, şi o reactivează sub formă de emoţie negativă, de stres, de sursă de tensiune continuă. Şi refuzul de a scoate masca măcar în faţa propriei tale persoane, pentru câteva minute pe zi, şi a te relaxa, duce la escaladarea conflictului interior uneori până la nivelul de boală psihică.

                Mai grav e că refuzăm să ne recunoaştem, observăm sau exteriorizăm emoţiile. Pentru că ne domină sentimentele de frică, vină sau ruşine. Reprimăm emoţii tot mai multe, minţindu-ne până şi pe noi înşine, acumulând tensiuni interioare majore, stres, poveri sufleteşti grele, şi trăim în continuare NEGÂND o realitate incomodă, de parcă negarea ei ar duce la vreo schimbare miraculoasă.

                Jocurile de noroc şi pariurile cunosc o explozie nemaivăzută, indicând clar lipsa de contact cu realitatea a multor români şi existenţa unui trai axat pe vise nerealiste. Şi mai ales pe dificultatea de a recunoaşte, de a observa şi de a accepta un adevăr incomod. Care odată relevat, şi eliberat, va schimba din rădăcină felul în care te simţi, trăieşti şi acţionezi.