Negarea realităţii - mecanismul tău de protecţie

               A nega realitatea este similar cu a ascunde gunoiul sub covor. Pe moment, te face să te simţi confortabil. Şi minciuna joacă rolul de mască. Presa şi televiziunea au cultivat ani în şir acest mecanism. Iar acum fiecare român îl consideră necesar. E mult mai comod să te minţi, decât să fii responsabil. Mai bine spui că strugurii sunt acri, asemenea vulpii din fabulă! Altfel, frustrarea că nu ajungi la ei te poate deprima! Însă minciuna că sunt prea acri strugurii la care tu nu poţi ajunge devine pe moment reconfortantă!

                Chiar şi dacă te doare măseaua, te poţi minţi! Iei un algocalmin, şi te faci că uiţi complet de ea. Deşi ştii prea bine că mâine durerea reapare, tu te blindezi cu alte provizii de algocalmin. Funcţionează pentru o vreme. Nu se ştie pentru cât timp.

                La fel stau lucrurile şi în politică. Votăm mereu răul cel mai mic. Deşi ştim foarte bine că răul e tot rău! Dar ne amăgim că acum e mai mic! La fel ca în bancul cu piticul sovietic: Care e cel mai înalt pitic din lume, cel sovietic sau cel american? Având în vedere că, în anii 60, vecinul tocmai a fost ridicat de securitate pentru că afirmase că maşinile americane sunt mai bune decât cele sovietice... răspunsul e evident. Piticul sovietic e mai înalt decât cel american. Şi e cel mai înalt pitic din lume!

                Unde ajungi dacă te minţi? Nicăieri. Fuga de responsabilitate e un tipar caracteristic acestui popor. Aşa că ne urmăm tiparul. Excepţiile sunt rare. Şi rolul lor este că întăresc regula! Deci simte-te liber să te minţi. Mai mult, vin speakerii motivaţionali din SUA şi te învaţă să te minţi frumos, pretinzând astfel că gândeşti pozitiv! Sau că dacă te vei minţi sistematic, vei începe să crezi şi tu minciuna evidentă!

                Însă poţi alege la un moment dat să încetezi. Să te opreşti. Să nu mai minţi. Să iei decizia fermă de a fi AUTENTIC. Adică sincer. Să priveşti adevărul în faţă. Aşa cum este el. Poate dur, poate mai neplăcut. Sau de-a dreptul insuportabil. Dar e mai apropiat de realitatea obiectivă. E mai puţin distorsionat. Lipsit de fals. Aroma de adevăr e utilă, şi face bine. Acceptarea ei te eliberează.

                Tu cunoşti, la nivel subconştient, adevărul. Însă ţi-e ruşine să-l priveşti. Sau ai sentimente de vinovăţie. Sau chiar de teamă. Dar şi când ai găsit curajul să-l priveşti... Abia atunci, îl accepţi. Şi redevii alt om. Sau mai exact abia acum devii om. Om liber. Şi autentic. Ai sentimentul că te-ai trezit. Că ai conştientizat ceva. Ceva ce cunoşteai de multă vreme. Dar care nu putea fi privit în ochi. Era ascuns sub o mască.

                Odată redevenit autentic, te-ai redescoperit. Eşti reinventat. Dar ce explic eu? Nu ai cum să înţelegi tu asta. E un proces. Pe care fie îl trăieşti, fie îl respingi. Degeaba citeşti despre el. E vorba de a face o alegere a ta personală. De a lua o decizie. De a te elibera. Sau, după caz, de a te complace în minciună. E vorba de alegerea ta. Îţi aparţine. În totalitate. Tu, cel de acum, eşti rezultatul alegerilor tale de până acum. În totalitate!