OARE MERITĂ SĂ ÎMI ALEG UN PSIHOLOG FERICIT?

              Tot mai multe publicaţii şi studii de specialitate ne indică faptul că PERSOANA TERAPEUTULUI este mai importantă decât orientarea lui teoretică, studiile, sau anii de experienţă practică. Conform psihoterapeutului american Dr. Scott Miller, (care a ţinut recent un curs pentru psihoterapeuţi la Bucureşti), aflăm că de fapt clienţii sunt foarte sensibili la calitatea vieţii terapeutului lor în afara cabinetului! Cu alte cuvinte, clienţii pot să îşi dea seama imediat dacă terapeutul lor este fericit sau nu! În ciuda eforului unor terapeuţi de a ascunde asta, majoritatea clienţilor observă involuntar gradul de fericire al terapeutului lor din modul în care interacţionează cu acesta în timpul şedinţelor! Până şi impresia terapeutului cu privire la calitatea actului terapeutic este distorsionată de modul în care acesta îşi percepe propria bunăstare!

                De aici reiese importanţa unui proces autentic de dezvoltare personală pe care fiecare terapeut în parte îl parcurge, şi un nivel ridicat de bunăstare, încredere în sine şi fericire necesar pentru acesta! Clientul va simţi eventualele supărări, eşecuri sau dureri ale terapeutului său, şi acest lucru va avea un impact semnificativ asupra terapiei în sine!

                Reiese clar că alegerea terapeutului potrivit doar pe baza unor patalamale, studii sau recomandări subective nu este suficientă. Este deosebit de important ca la alegerea terapeutului potrivit clientul să fie foarte atent la ce SIMTE, la compatibilitatea cu acesta, la emoţiile şi sentimentele pe care acesta i le transmite în cursul şedinţelor!

                Noi ne contaminăm, involuntar, unul pe altul, cu emoţii, sentimente şi stări diverse. Atât pozitive, cât şi negative! Iar a fi pozitiv, încărcat cu energie, în plină formă şi entuziast în timpul şedinţelor cu clienţii este ESENŢIAL pentru orice terapeut care se respectă! Din acest motiv, au succes unii terapeuţi alternativi, fără prea multe studii sau diplome, şi observăm frecvent eşecuri lamentabile chiar şi la la doctorii în psihologie, cu ani de experienţă şi cu patalamale multe.

                Statistica ne vine în ajutor, şi ne arată că mai puţin de 20% din psihologii licenţiaţi profesează în domeniul pentru care s-au pregătit, şi acum tocmai aţi aflat de ce. Dacă viaţa ta personală este necorespunzătoare, dacă eşti trist, dacă îţi lipseşte bunăstarea materială, şi dacă ai omis esenţialul, adică parcurgerea unui proces autentic de dezvoltare personală, NU VEI PUTEA PROFESA CU SUCCES! Nu vei putea să sprijini alte persoane, să le vindeci fricile, să le ghidezi în direcţia succesului lor dacă TU ca şi ghid spiritual, nu ai reuşit!

                În alte profesii e mai simplu, proverbul „Cizmarul nu are cizme” arată că se poate servi clientul cu prioritate, chiar dacă te sacrifici TU pe tine în acest scop. La fel, un medic cu guturai îţi poate scrie o reţetă pentru răceala ta. Însă un psiholog cu o depresie nevindecată va fi inutil pentru ameliorarea depresiei tale, indiferent de volumul de cunoştinţe teoretice pe care le deţine! Abia după ce îşi va depăşi depresia, şi va deveni echilibrat, fericit şi stabil emoţional, respectivul psiholog va fi capabil să te ajute în mod real!

                Iar un profesionist din acest domeniu, al sănătăţii mentale, ar putea să refuze să profeseze în zilele în care SIMTE că forma lui, energia şi starea lui de bine lasă de dorit. Însă puţini terapeuţi fac acest lucru! (Vreau să cred că nu sunt o rară excepţie!)

                Voi încheia cu unul din bancurile mele favorite: Într-o zi mohorâtă, regele are o stare de moleşeală şi plictiseală, şi pune să fie chemat de urgenţă bufonul regal, ca să-l înveselească. Însă bufonul refuză să vină, fiind şi el afectat de vremea ploioasă, şi transmite regelui mesajul său: „Astăzi sunt prea prost pentru a face glume”. Furios, regele porunceşte ca bufonul să-i fie adus cu forţa, şi îl ia la rost pe acesta: „M-ai auzit tu pe mine, regele, să spun vreodată că azi sunt prea prost pentru a domni pentru ţara asta?” La care bufonul răspunde sincer: „Maiestate, din păcate, încă nu!”