Jocuri de putere - să moară capra vecinului!

          Cea mai de succes reclamă românească s-a dovedit a fi cea cu Dorel... (Doreleeee!) Deși avea ca scop promovarea unei mărci de coniac banal și necunoscut, reclama a adus vânzări și succes financiar comerciantului. Era legată de tiparul românului care vrea să moară și capra vecinului. Dorel, eroul reclamei, cel mai tânăr și singurul fraier din echipa de muncitori care încearcă să muncească, o dă în bară de fiecare dată, spre deliciul spectatorilor. De unde și succesul campaniei.

          În mod similar, emisiunile de succes de la TV sunt cele care dezvăluie prostia în toată splendoarea ei. Iar dacă protagoniștii sunt și personalități publice, cu atât mai bine! A se vedea cazul cu apa de la robinet care conține... hidrogen, fapt care a făcut oamenii intervievați să se arate foarte indignați, inclusiv un om politic ce părea a fi promisiune de mare viitor (n-a mai fost!).

Rețeta pare a fi bună, adică iei niște indivizi mediocri, de pe stradă, îi aduci în studio, și-i lași să deschidă gura după bunul lor plac. Viața bate filmul! Iar ratingul înflorește! Discuțiile sterile, submediocre, cu accente spre penibil, fac deliciul spectatorilor români, fericiți să descopere că există și alte persoane mai neinspirate decât ei!

          Degeaba sunt eu nerealizat, muncesc până seara târziu pe un salariu mizerabil, și mă las umilit de șefi, din postura de victimă, dar când vin acasă, deschid TV-ul și văd că alții sunt și mai nefericiți, mai needucați, și mai luați la bășcălie, încep să jubilez! Am în sfârșit un termen de comparație, eu sunt ăla OK și ăilalți nu-s OK! Și cu cât cel de la TV este mai bătut în cap, cu atât orgoliul meu se simte mai gâdilat! Există și alții mai nefericiți ca mine! (Depinde cu cine ALEG eu să mă compar!)

          De fapt, rulez un tipar disfuncțional, în care eu sunt în cursul zilei victima altora (șefi, parteneri de viață), și ador ca măcar seara, la TV, să intru și eu în rolul agresorului, a victimei nefericite care pentru moment poate deveni călău. E un tipar care se perpetuează continuu, rolul de victimă alternând cu cel de persecutor. Orice victimă a celor mai puternici va sfârși prin a deveni la rândul ei agresorul celor mai slabi  decât ea!

          Avem nevoie de victime fără apărare, dar cu aparență de importanță și putere. Cum ar fi oamenii politici, de exemplu, pe care să-i putem huli, înjura și mai ales acuza pentru toate nerealizările noastre personale. Orice taximetrist îți poate explica de ce greșesc guvernanții, și cum ar trebui aceștia să procedeze pentru a scoate țara din criză! Suntem buni de salvatori, când vine vorba de ograda altora, însă practicăm acest joc pentru a ne refugia, a ne ascunde, a ne proteja, pentru a REFUZA să privim în propria noastră curte! Realitatea este mult prea dureroasă, și atunci unii dintre noi ne autoînșelăm (semi)conștient propria minte, privind cu satisfacție și sadism chiar și la eșecurile fictive ale altora.