Autenticitate lipsă

         Cea mai mare criză din blocul est-european este cea de autenticitate. Ne-a fost indusă ani de zile obligaţia de a fi falşi, de a purta măşti, de a ne reprima gândurile. De a ne comporta nefiresc, pentru a da bine faţă de cei din jur, oricât de mare ar fi efortul de a ascunde adevărata noastră faţă.

            A fi sincer era echivalent cu autodistrugerea, cu condamnarea, cu opoziţia faţă de dictatură, cu lipsa celui mai elementar instinct de conservare. Pe când a fi fals era o obligaţie morală faţă de patrie şi partid.

            Azi, acea ruptură dintre cine sunt şi ce vreau să par este la fel de actuală ca şi în urmă cu 25 de ani, pentru majoritatea românilor. Psihologii i-ar spune schizofrenie, dedublare voită a personalităţii, sau mascare a propriei persoane. Însoţită de o reprimare dureroasă a propriilor sentimente, trăiri şi mai ales dorinţe.

            De fapt, AZI e un simplu joc de rol. Acum, când pot să mă exprim liber, pot să ALEG, în cunoştinţă de cauză, dacă VREAU să rămân prizonier al jocului de rol în care să dau bine în ochii altora, sau să redevin autentic. Să redevin EU, cel reprezentat de MINE, de interesele MELE, de trăirile MELE, de ceea ce EU simt.

            Pot să-mi joc rolul în continuare, deoarece aşa am fost dresat. Şi asta îţi sugerează insistent majoritatea membrilor societăţii, care şi ei se încăpăţânează să rămână în joc. Cu copiii şi nepoţii lor cu tot.

            Sau pot să ALEG, în deplină cunoştinţă de cauză, să redevin EU. Cel autentic, cel adevărat. Care trăieşte propria sa viaţă, exprimă propriile sale sentimente, fără frică de vreo „securitate”, de vreo ideologie, de vreo altă obligaţie.

            Tot ce pot să constat că ALEGEREA multora e să RĂMÂNĂ în jocul vechi, să continue să joace rolul de victimă al regimului autoritar, şi să-şi impună, contra celui mai elementar bun simţ, să rămână prizonierii propriilor frici induse de părinţi sau bunici. O frică de fantome inexistente, dar încă active pe plan mental. Şi transmise din generaţie în generaţie, în subconştientul colectiv, sub formă de TIPARE MENTALE. De BLOCAJE iraţionale, dezadaptative, autosabotante.

            Astfel, frica se perpetuează, şi transformă o naţiune LIBERĂ într-o hoardă de panicaţi, DEPENDENŢI cu responsabilitate limitată, a căror principală (şi uneori singură) avere este locul de muncă de la stat, călduţ, nesigur, şi adesea pur formal. E normal să ne fie frică, dacă încă DEPINDEM de alţii, şi suntem incapabili să ne asumăm responsabilităţi. Însă e anormal să se contamineze întreaga naţiune cu aceste frici.

            În cei 25 de ani de pretinsă piaţă liberă, statul continuă să deţină monopoluri, şi să-şi impună  o falsă autoritate prin inducerea fricii.

            Astfel, sistemul îşi asigură autoritatea, controlul, şi dominarea masselor, dar nu şi mult dorita economie de piaţă, care se poate baza doar pe oameni liberi, RESPONSABILI, eliberaţi de frică şi constrângeri, şi SINCERI cu ei înşişi, şi mai ales cu cei din jur.

            Criza de oameni autentici  este problema României, şi degeaba vor fi doar „LUCRURI bine făcute” (cum se lăuda un oarecare individ rupt de realitate în campania electorală), dacă oamenii AUTENTICI şi RESPONSABILI sunt încă în număr nesemnificativ.

            Tot ce avem de făcut e să găsim oamenii potriviţi, să-i formăm, şi să-i ajutăm să redevină autentici. Şi putem acţiona doar începând cu propria persoană. Cine acceptă provocarea mea?