Siguranţa e dintotdeauna nesigură!

              Nevoia de siguranţă te defineşte. Ai fost obişnuit să ai totul pe tavă, şi schimbările să fie minime şi rare. Iar societatea de azi pare să se schimbe mult prea repede, lovind tocmai în confortul tău dat de stagnare.

                Siguranţa este o dorinţă de reîntoarcere în copilărie, sau chiar în uterul matern. În care ai tot ce îţi trebuie fără ca TU să faci nici un efort. Ulterior, după naştere, părinţii tăi au grijă să nu-ţi lipsească nimic, să te protejeze, să te menajeze. Te-ai simţit iar în siguranţă, te-ai obişnuit cu acest climat, şi acum visezi la el. Refuzi să te maturizezi, şi să admiţi că viaţa e o competiţie, că existenţa ta înseamnă mişcare, activitate, creştere!

                Ţi-ai dori, dacă se poate, să-ţi crească doar venitul, fără ca tu să faci vreun efort special în acest sens. Sau dacă totuşi l-ai făcut, să fie unul temporar. Să dai nişte examene, să iei o diplomă sau cine ştie ce altă patalama, şi să fii asigurat de o creştere pe viaţă! În rest, preferi o viaţă liniştită, fără schimbări. Fără eforturi, şi fără provocări, piedici sau greutăţi.

                Aşa ai fost obişnuit din copilărie, de fapt aş spune că aşa te-au dresat. Şi te-au hrănit cu iluzia stabilităţii, stagnării, şi a siguranţei! Este ca şi cum un râu ar dori să fie sigur pe albia lui, pe faptul că nivelul apei sale va fi acelaşi indiferent dacă e secetă cruntă, sau dacă la munte plouă torenţial zile întregi. Sau vremea să fie mereu stabilă, să avem 21 de grade atât vara cât şi iarna, fie zi, fie noapte. Deşi realitatea îmi arată că afară sunt -20 de grade C, după o vară cu +38 de grade săptămâni la rând.

                Oamenii trăiesc şi la ecuator, şi la tropice, în zone în care temperaturile de +40-50 C sunt ceva obişnuit, în fiecare zi. Alţi oameni trăiesc dincolo de cercul polar de nord, unde o temperatură de -10 de grade este pentru ei echivalentul verii. Cu extreme de -50 de grade Celsius, care fac să plesnească până şi cauciucurile! Însă viaţa merge înainte, şi ei nu încearcă nici un moment să schimbe ceva, şi nici nu doresc toţi să emigreze în zonele temperate.

                Acum, tu ai o provocare, să visezi la clopotul de sticlă sub care temperatura e constantă, şi să crezi că viaţa merită trăită sub un astfel de clopot, sau să accepţi O REALITATE OBIECTIVĂ, în care verile toride alternează cu iernile geroase. Provocându-te să te adaptezi, să îţi schimbi îmbrăcămintea, să îţi autoreglezi temperatura, şi să acţionezi în orice condiţii trăind armonios.

                Nevoia ta de siguranţă îmi indică un refuz AL TĂU subconştient la procesul de adaptare, condiţie de bază a supravieţuirii. În natură, lucrurile sunt clare, selecţia e dură. Ori te adaptezi, ori dispari, lăsând locul altor organisme, mai bine adaptate decât al tău.      Asta se întâmplă de sute de milioane de ani, şi nici un sistem politic sau social, oricât de egalitarist şi de bine pus la punct tehnologic, nu va reuşi să schimbe aceste simple legi ale naturii.

                Le poţi nega, sau contesta, însă nicidecum nu le vei putea modifica prea mult, doar pentru că TU vrei asta. E ca şi cum TU ai contesta gerul de afară, ninsoarea abundentă, soarele prea puternic din vară sau fulgerele din timpul furtunii. Natura îşi urmează însă cursul, la fel cum o face de sute de milioane sau miliarde de ani!

                Iar când TU începi să conteşti realitatea, natura şi puterea ei, cerând siguranţă şi stagnare într-o lume aflată în continuă mişcare, ai o problemă. Înseamnă că sentimentul care te domină este frica. Frica de sfârşit, de durere, de nefiinţă, de neant. Iar efortul tău primar este evitarea durerii. Ai uitat că unul din scopurile primare, şi foarte importante ale vieţii tale este căutarea plăcerii. Căutare continuă, care înseamnă progres, succes, performanţă, şi un proces de adaptare continuă la condiţiile de mediu. Indiferent cât de ostile ţi s-ar părea acestea la prima vedere.