INVINGEM STRESUL 

Suntem programați la nefericire

/ by Daniel Mois / Nu sunt comentarii!

          Îți vine greu să crezi asta? Chiar dacă te crezi rațional, lucid, și cu mintea întreagă, tu rulezi, la nivel subconștient, programe. Ele există acolo în mintea ta, și acționează sub forma unor tipare, obiceiuri păguboase, repetitive. Ești sclavul lor, și oricâtă logică folosești, și oricât de rațional vrei să te porți, până la urmă tot vei rula câte un obicei vechi și dezadaptativ. Apoi regreți, te autoblamezi, te simți rău, și îți juri că voința ta va fi de neclintit. Până la următoarea țigară, următorul pahar, pariul viitor, ocazia următoare, când voința ta de fier se dovedeşte neputincioasă în fața tentațiilor, obiceiurilor proaste și a programelor tale subconștiente.

      Și o dai în bară iar și iar, în ciuda faptului că ai decis să te schimbi. De parcă schimbarea programului tău subconștient depinde de comenzile vocale pe care le dai unui calculator!

        Mai mult, dacă renunți la un obicei prost, sau la o persoană toxică, sau la un job dificil și enervant, descoperi la scurtă vreme că ai ajuns, vorba proverbului, din lac în puț! Ai reluat obieciul prost cu și mai multă putere, ai dat de alte persoane, și mai toxice, sau ai ales un nou job, și mai dificil, pe care îl urăști și mai mult!

        Știu că ți vine greu să crezi ce scriu aici... și nici măcar nu ai fi citit asta, dacă experiențele tale de viață ar fi fost altfel decât ceea ce spun eu... Dar ai recunoscut un TIPAR din viața ta, și începi să te întrebi dacă ceea ce citești acum este real, sau e doar magie, speculație, presupunere sau vis urât.

         Te asigur că programarea mentală există, e dovedită științific, iar experții care se ocupă cu programarea minții tale sunt tot mai mulți.

           Doar cei care te pot ajuta să schimbi programele păguboase sunt încă foarte puțini, și chiar și așa, nu au mare putere. Pentru că accesul la calculatorul tău îl au doar cei din tabăra băieților deștepți (mulți și răi!). Ei controlează televiziunea, presa, și indirect, programarea minții tale. Însă direct, ar fi normal să o mai controlezi, măcar din când în când, și tu. Ghidat în acest sens de cei puțini (puțini, dar buni), care te pot ajuta. Însă tu permiți accesul acolo doar celor răi, și refuzi accesul la centrul tău de comandă tuturor celorlalți. Inclusiv... ȚIE!

            E normal ca în aceste condiții, să fii manipulat. Iar odată manipulat, manipulatorul se asigură că tu nu vei încerca niciodată să mai schimbi programul implementat de el. Ce credibilitate poate să aibă în fața ta vreun amărât de life coach, psiholog sau psihoterapeut, comparativ cu faima unui robot-cititor de știri de la TV? El are audineță, e tare, e oficial (sau așa ți se pare ție).

            Bombardamentele cu știri negative la care ești supus sistematic pe toate posturile te programează spre eșec. Însă tu rulezi programul care îți spune să te uiți la știri, deși știrile reale sunt online, și nicidecum la TV.

     Eșecul tău însă înseamnă succesul altora. Depresia ta înseamnă creșterea cumpărăturilor compulsive la alimente, țigări și alcool, la medicamente antistres, la excursii costisitoare care să îl reducă... 



Comentarii

Adaugare comentarii

*

*

*