Admiraţia - calea maestrului

Dacă profesiile tehnice se pot învăţa citind cărţi sau făcând exerciţii cu orice profesor, profesiile umaniste se deprind treptat, se modelează, se integrează în personalitatea ta numai prin intermediului MAESTRULUI. O persoană valoroasă, pe care o admiri, rezonezi cu ea, şi îţi doreşti să o urmezi. Motorul motivaţiei învăţării umaniste este admiraţia faţă de maestru. Fără acest motor, procesul va fi steril, lipsit de consistenţă, şi va avea ca rezultat doar o hârtie formală, o aşa-zisă diplomă, neacoperită de competenţe.
Relaţia ucenic-maestru este veche de mii de ani. Filmele despre artele marţiale o arată clar. Arta e artă, chiar şi atunci când e vorba de lupte, şi asimilarea, integrarea ei necesită o legătură sufletească foarte strânsă dintre învăţăcel şi maestrul pe care acesta l-a ALES.
Accesul la maestru este adesea dificil, presupune căutare, răbdare, sacrificii, eforturi şi multă suferinţă. Adesea în filmele chinezeşti ucenicul e descurajat, blocat, dezavantajat sau întârziat. Este trimis să taie lemne, să care apă sau să facă activităţi (aparent) fără nici o legătură cu arta pe care îşi doreşte să o înveţe. I se testează astfel rezistenţa, răbdarea, anduranţa şi rezilienţa. Capacitatea de a trece peste greutăţi. Şi mai ales intensitatea dorinţei de a reuşi să îşi atingă scopul. Majoritatea renunţă, deoarece testele sunt foarte grele. Rămân doar cei mai buni, mai rezistenţi, şi explicaţia motivaţiei lor intense este dorinţa de a învăţa direct de la maestru. Pe care îl admiră atât de mult, încât toate obstacolele şi suferinţa din calea lor devin nesemnificative!
Societatea occidentală a investit masiv în învăţământ, generând o adevărată industrie de calificat muncitorii industriali şi funcţionarii. Care ies pe bandă, şi profesează acolo unde sunt puşi, adesea fără nici o afinitate (pasiune, atracţie) pentru profesia aleasă. Şi lucrurile funcţionează în orice industrie sau în sisteme tehnologice sau birocratice bine puse la punct. Omul devine un simplu element dintr-un sistem, o forţă de muncă, şi îşi derulează activitatea zilnică vânzându-şi munca şi timpul pe un salariu. El nu are satisfacţia muncii, dar se obişnuieşte cu o rutină adesea toxică. Pe care o practică zi de zi, visând la week-end sau la concediul de odihnă. Şi la pensionare. Pe care nu le mai poate aprecia, fiind deja robotizat, obişnuit cu o altă rutină din care îi este greu să mai iasă. Avem doar învăţământ, nu şi educaţie reală! Este începutul sfârşitului civilizaţiei europene.
Americanii însă sunt mai pragmatici. Sistemul lor de calificare tehnică e rapid, intens, iar cel de calificare umanistă este natural. Bazat pe învăţarea de la cei care ştiu. Adesea, medicii americani merg la cursuri predate de un maestru fără studii superioare, dar care excelează în PRACTICAREA anumitor tehnici terapeutice. Admirând acest maestru, ei asimilează rapid şi eficient abilităţile lui. Îl copiază, şi îşi modelează comportamentul în acord cu vibraţia maestrului. Rolul profesorului plătit cu salariu fix şi blocat în activitatea de catedră este expirat, predarea făcându-se de către persoane care au deja admiraţia studenţilor lor! Care astfel sunt motivaţi în mod real să EXCELEZE.
Astăzi, doar EXCELENŢA îţi mai poate asigura succesul! Asta înseamnă să fii CEL MAI BUN dintre cei mai buni. Patalamale pot să obţină toţi, cu un minimum de efort şi ceva cheltuială, însă competenţele reale se obţin doar urmând calea maestrului. Lipindu-te de sufletul lui, şi preluând energia lui pozitivă. Doar aşa suferinţele tale se diminuează treptat, şi viaţa ta poate reîncepe! Te poţi astfel reinventa!
Tot ce ai de făcut este SĂ ÎŢI CAUŢI MAESTRUL cu care tu rezonezi, pe care îl admiri. Restul... vine de la sine.
Dacă ai vreun cunoscut care aleargă (adesea zadarnic) numai după calificări, patalamale, hârtii, cursuri pur formale şi diverse diplome fără acoperire în practică, distribuie acest articol, pentru că îi poate fi de mare, maaare folos în viaţă! (Daniel Moiş – psiholog, trainer, life-coach)